Actual

Explozie de cazuri de COVID-19 în Bulgaria. Zece regiuni au intrat în zona galbenă

Explozie de cazuri de COVID-19 în Bulgaria. Zece regiuni au intrat în zona galbenă
Arhivă

Cazurile de COVID-19 se înmulțesc pe zi ce trece. Zece regiuni ale Bulgariei se află deja în zona galbenă, după ce rata incidenţei a depășit 100 de infectări la 100.000 de locuitori.

Burgas, Varna, Vraţa, Dobrici, Pernik, Plovdiv, Razgrad, oraşul Sofia, regiunea Sofia şi Iambol au deschis lista zonelor intrate în scenariul galben de COVID-19, a anuțat publicația Darik, citată de Rador. Iar în fruntea listei se află chiar capital Sofia, care are cea mai crescută incidență a îmbolnăvirilor – 228,23 la 100.000 de locuitori.

Măștile, obligatorii în instituțiile medicale

La nivelul întregii ţări, incidenţa îmbolnăvirilor pe o perioadă de 14 zile a ajuns la 128,84 la 100.000 de locuitori. Regiunea Vest I a intrat în prima etapă a Planului privind evoluţia pandemiei care prevede extinderea domeniului de aplicare a obiectivelor şi activităţilor pentru care au fost introduse măsuri restrictive şi controlul respectării acestor măsuri.

Ministerul Sănătăţii de la Sofia a solicitat Inspectoratelor Regionale de Sănătate să impună obligativitatea purtării măştilor în instituţiile medicale. Mai mult, se ia în calcul şi reintroducerea măştilor în locurile publice, potrivit Antena3.ro.

În același context, Ministerul Sănătății și-a reiterat apelurile pentru vaccinare împotriva Covid-19, subliniind inclusiv că o a doua doză de rapel este disponibilă pentru persoanele de peste 18 ani.