Social

Există în România o regiune unde ghimbirul a apărut pentru prima dată. Beneficiile lui pentru sănătate sunt uimitoare

Există în România o regiune unde ghimbirul a apărut pentru prima dată. Beneficiile lui pentru sănătate sunt uimitoare
allmyrecipe.com

Originar din Asia, ghimbirul sau gingerul este denumit stiintific Zingiber officinale, iar datorită gustului aromat și iute, ghimbirul este considerat o mirodenie.

Ghimbirul, în lume

Rădăcina de ghimbir este folosită de mai bine de 2000 de ani ca medicament natural în diferite culturi ale lumii.

Foarte apreciat în India, Malaezia, Nepal sau Bangladesh, ghimbirul a fost introdus de turci în România, mai întâi în Moldova și Muntenia, unde era la început cunoscut sub numele de „piper alb“.

În Banat și Ardeal și-a păstrat denumirea de ghimbir, din ungurescul „gyömber“, cuvântul fiind apoi preluat de către toși românii.
În fostele colonii britanice (Canada, Australia, Jamaica sau Kenya) se consumă așa-numita bere din ghimbir (ginger beer), o băutură non-alcoolică.

Unde crește ghimbirul

 La nivel Mondial, Nigeria este cel mai mare cultivator de ghimbir ca extindere. Totuși, India este cel mai mare producător de ghimbir, însă o mare parte din recoltă este destinată pieței indigene. Iar China este cel mai mare exportator al acestei plante.

FOTO youtube.com

Ghimbirul poate fi cultivat și în România, însă doar în sere sau solarii, pentru ca are nevoie de condiții speciale (sol fertile, bine drenat, multă lumină și udare moderată vara, pe timp de secetă).

În sere și solarii, ghimbirul crește până la 1,5-2 metri, iar în zonele tropicale acesta poate atinge chiar și 3-4 metri.

Sub ce formă poate fi cumpărat ghimbirul

 Ghimbirul se comercializează sub formă de:

  • Rizom (rădăcină) care se foloseste, atât în bucătărie, cât și în tratamentele naturiste
  • Capsule sau pudră
  • Extract de ghimbir,  ce poate fi găsit sub două forme: apos și alcoolic (se crede că extractul alcoolic ar avea cele mai multe beneficii pentru organism)

Ce substanțe  conține ghimbirul

O rădăcină de ghimbir conține aproximativ:

  • 12% vitamina B6
  • 12% magneziu
  • 9% potasiu
  • 6% vitamina C
  • 5% fosfor
  • 4% zinc

O sută de grame de ghimbir conține aproximativ:

  • 80 de kilocalorii
  • 1,7 grame de zaharuri

Ghimbirul conține și o substanță denumită zingibain, care ar distruge paraziții și ouăle acestora.

De asemenea, ghimbirul este o sursă bogată de antioxidanți, printre care gingeroli, shogaoli, zingeroni și multi alții.

FOTO lataifas.ro

Ce beneficii are ghimbirul asupra organismului

Folosit de mii de ani în medicina tradițională, ghimbirul are o multime de beneficii. Astfel, asupra organismului, ghimbirul:

  • are efect antioxidant – datorită conținutului mare de antioxidanți din ghimbir, acesta se foloseste in medicina naturista, mai ales sub forma de ceaiuri (doar din ghimbir sau în combinație cu alte plante, precum măceșele, coriandrul, merele, florile de hibiscus sau cojile de lămâi verzi)
  • are efect antiinflamator (susținătorii medicinei naturiste sunt de părere că ghimbirul ar trata eficient artrita.Pentru aceasta, pudra de ghimbir se amestecă cu câteva picături de ulei de ricin. Soluția obtinută este folosită în masarea zonei dureroase). Ghimbirul poate reduce chiar si inflamatiile creierului.
  • datorită efectului stimulator, ghimbirul este recomandat și pe post de afrodiziac
  • reduce colesterolul rău, prevenind astfel accidentele vasculare cerebrale
  • poate vindeca probleme ca refluxul gastric și colita ulceroasă
  • tratează răcelile
  • are efect bronhodilatator (potrivit unui studiu prezentat în cadrul unei Conferințe Americane Internationale pentru Afecțiuni Toracice)
  • ameliorează alergiile
  • tratează migrenele, durerile de spate sau crampele musculare sau menstruale
  • reduce stresul
  • are un excelent efect energizant
  • este foarte eficient contra senzației de greață. Este util în grețurile matinale, răul de mare sau alte senzații de rău sau greață
  • poate preveni și proteja organismul de diabet și glicemie scăzută
  • poate opri dezvoltarea celulelor canceroase si le poate omorî (potrivit studiilor, ghimbirul ghimbirul poate eradica multe tipuri de cancer, printre care cancerul la sân, la colon, pancreatic, la prostată și de piele)

Mai nou, s-a descoperit că ghimbirul poate ameliora chiar și efectele radiațiilor cu razele gamma!

În mod surprinzător, studii științifice au dovedit că ghimbirul poate fi mai eficient decât antibioticele contra infecțiilor cu stafilococi. În general, ghimbirul manifestă o gamă largă de proprietăți antibacteriene, antivirale, antioxidante și antiparazitare.

FOTO youtube.com

În ceea ce privește dieta, se spune despre ghimbir că ar fi eficient și în curele de slăbire, mai ales în combinație cu cafeaua arabica sau cu ceaiul verde.

Preparate lichide cu ghimbir

Ceaiul de ghimbir- cum se prepară, ce poate trata, dar și ce efecte secundare ar putea avea

  • Mod de preparare ceai de ghimbir: se rad 2 lingurițe de ghimbir si se amestecă cu câte o linguriță de tei, mentă și busuioc. Plantele se adaugă în 700 de mililitri de apă clocotită și se lasă la infuzat timp de 15 minute. Ceaiul astfel obținut se îndulcește cu puțină miere.
  • Recomandări ceai de ghimbir: Ceaiul de ghimbir se recomandă în răceli, dar nu ar trebui consumat de către persoanele cu inflamații ale stomacului sau plămânilor.
  • Potențiale efecte negative ale ceaiului de ghimbir: Desi rare, ghimbirul poate avea efecte secundare  atunci când se consumă în cantități foarte mari, zilnic (de exemplu, persoanele sensibile pot acuza arsuri la stomac din cauza acestui ceai). De asemenea, femeile însărcinate și persoanele diagnosticate cu pietre la fiere trebuie să consulte medicul înainte de a consuma ceai de ghimbir.

FOTO artaceaiului.ro

Siropul de ghimbir  – se prepară din cinci-sașe rădăcini de ghimbir ras și miere. Proportia este de două linguri de miere la una de ghimbir. Amestecul se lasă la macerat timp de 14 zile înainte de a fi consumat. După macerare, siropul se filtrează. Pentru consum se adaugă două-trei linguri de sirop la o cană cu apă.

FOTO libertatea.ro

Cidru de ghimbir

În 5 litri de apă plată se pun:

  • 2 lingurițe de rădăcină de ghimbir rasă
  • 900 de grame de zahăr brun,
  • 3 inflorescente de soc
  • 2 linguri de petale de trandafir
  • 4 felii de lămâie
  • 10 boabe de orez

Totul se pune la macerat într-un borcan acoperit cu tifon și se amestecă zilnic timp de cinci zile.  După cele cinci zile, dacă temperatura încăperii unde a fost ținută compoziția depășește 25 de grade Celsius, cidrul se strecoară, se îmbuteliază și se păstrează la rece până la consum.

FOTO bucatariaioanei.ro

Ghimbirul, mirodenie în bucătărie

Rădăcina de ghimbir rasă sau feliată poate fi adăugată într-o varietate de rețete (supe, salate, sucuri sau prăjituri), dându-le o aromă revigorantă.

Cum se păstrează și în cât timp trebuie consumat ghimbirul proaspăt

Rădăcina de ghimbir trebuie depozitată într-un loc răcoros, uscat și ferit de lumină. Ghimbirul nu se ține la  frigider, pentru a evita deshidratarea plantei.

Ghimbirul, în stare proaspătă, se va consuma în 2-3 săptămâni întrucât după această perioadă planta începe să-și piardă din proprietăți.

Surse: viataverdeviu.ro/ mega-image.ro