Actual

Exclusiv! Minerva, astrologul de la Banca Naţională a României. Lucruri pe care nu le știți despre „cititoarea în stele”

Exclusiv! Minerva, astrologul de la Banca Naţională a României. Lucruri pe care nu le știți despre „cititoarea în stele”

Ştirea care a făcut astăzi înconjurul tuturor redacţiilor a fost că „Minerva, celebrul astrolog s-a angajat la Banca Naţională”. Titluri de senzaţie şi glume pe măsură. Numai că, cine nu o cunoaşte pe Minerva, adică pe Gabriela Dima nu are cum să ştie ca ea a fost, la începutul carierei, un reputat procuror în partea de vest a țării.

După 1986, s-a mutat în Bucureşti , iar la începutul anilor 90 a intrat în lumea presei. Ani buni a fost un foarte bun ziarist de investigaţii, fiind și absolventă de drept şi a semnat multe articole cu numele ei, Gabriela Dima.

Exclusiv! Minerva, astrologul de la Banca Naţională a României

Informaţia despre un nou început la BNR a fost oferită chiar de cunoscutul astrolog în podcastul lui Damian Drăghici.

 

De asemenea, o confirmare, dacă mai era nevoie a venit şi de la oficiali ai BNR, care au precizat că astrologul lucrează la departamentul de mentenanță al Băncii Naționale.

„La ora actuală am o funcție de execuție, lucrez în Banca Națională. Din păcate, n-o să mai am dreptul să ies pe sticlă, dar asta nu înseamnă nimic, pentru că tot mă bătea gândul să-mi fac un podcast. Fac astrologie de la 14 ani”, sunt principalele declaraţii oferite de Minerva.

EXCLUSIV. Examenul a fost un pariu cu mine însămi

Într-un interviu oferit, în exclusivitate, Simonei Ionescu, redactor șef Infoactual, care o cunoaște pe Gabriela Dima din vremea în care era jurnalistă, aceasta a povestit printre altele cât de încântată este de locul său de muncă – direcția Mentenanță și asistență tehnică. Practic, după spusele sale, este departamentul  care asigură tot ce ține de buna funcționare a Băncii Naţionale a României.

„Examenul dat la BNR a fost un pariu cu mine însămi. Voiam să îmi dovedesc că sunt capabilă să susțin un concurs la 64 de ani, pentru că îți dai seama că nu am fost singură pe loc”, a povestit Minerva.

„Parcursul meu profesional a fost extraordinar și pentru asta nu pot decât să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru calitățile și, defectele, că sunt și din acelea, cu care m-a înzestrat și oamenilor care au avut încredere în mine”.

„Astrologia este un hobby, care m-a propulsat ca persoană publică. Dar, deocamdată sunt într-un relache mai lung… Acum sunt într-un mediu efervescent, cald, în care se muncește și în care mă simt foarte bine!”

Reputatul astrolog este absolventă a Facultății de Drept și a celei de Actorie. A profesat ca Jurnalist în anii 90, apoi a absolvit Facultatea de Psihologie. A lucrat şi în cadrul Companiei Poșta Română, în departamentul de strategie și dezvoltare. Pe lângă acestea, este o pasionată de Astrologie. În puţinele interviuri oferite, Minerva şi-a povestit şi viaţa personală, care nu a fost una plină numai de bucurii.

Viaţa cu suişurile şi coborâşurile unui astrolog

Când a descoperit pentru prima dată astrologia, i s-a părut intangibilă, ferecată cu zeci de lacăte pe care nu credea că vreodată le va deschide. Acum, Gabriela Dima, cunoscută sub numele de Minerva, este un geniu al lumii în care trăim și un model unic în viață. Un interviu fascinant despre cum trebuie să „sapi” ca să-ți croiești un drum în cunoaștere şi în viaţă, citiţi în rândurile ce urmează.

Până la vârsta de 9 ani, Minerva a avut o copilărie frumoasă. Însă, pe când avea doar 9 ani, Minerva a fost diagnosticată  cu leucemie. Mai târziu a aflat că boala de care suferă nu este leucemie, ci o altă boală de sânge. A avut foarte multe zile de spitalizare, a trecut prin intervenții chirurgicale, însă a trecut cu bine peste tot.

Când avea 16 ani, aflându-se la locul de muncă al tatălui ei, Minerva a cunoscut un ofițer în aviație, care avea să-i devină soț mai târziu. A știut din prima clipă că el îi va fi soț și chiar i-a spus și tatălui ei acest lucru. Așa s-a și întâmplat, cei doi s-au căsătorit. Mai târziu au înfiat doi copii: pe Mihai și pe Maria. După patru ani de când au înfiat-o pe Maria s-a născut și copilul celor doi: Andrei. Soțul acesteia a decedat într-un accident aviatic, pe când Andrei avea doar 7 luni. Când Andrei avea 17 ani a făcut meningită pneumococică și l-a pierdut. Acela a fost momentul în care Minerva a început să se ocupe mai mult de Astrologie.

Mi-am dat seama că n-am să profesez nici ca regizor, nici ca om de teatru, deși îmi era foarte dragă Mihaela Tonitza Iordache

”Mi-am dorit întotdeauna să fac Institutul de Artă Teatrală, unde am intrat abia a 11-a oară. Am dat până am reușit, deși sunt Vărsător. Se spune că Vărsătorii nu sunt perseverenți. Nu-i adevărat, sunt. Poate că aici a intrat în joc și ascendentul, care este Capricorn. Acesta mi-a dat încăpățânarea și tenacitatea de a merge mai departe. M-am lovit de  foarte multe lucruri în viață, dar întotdeauna planeta Saturn mie mi-a purtat noroc, m-a ajutat să mă ridic de fiecare dată când am fost doborâtă. Mi-am dat seama că n-am să profesez nici ca regizor, nici ca om de teatru, deși îmi era foarte dragă Mihaela Tonitza Iordache, (n.r. soţia actorului Ştefan Iordache) care era la Teatrologie. Colac peste pupăză, în anii 90 am intrat în presă”.