Weekend și o expoziție plină de viață la Grădina Botanică din Iași. Chiar dacă aceste zile de weekend sunt mai întunecate, soarele fiind ascuns undeva printre nori, orașul ieșean a fost luminat de culorile multicolore ale vedetelor toamnei: crizantemele, varza decorativă, dovlecii și neapărat, ardeii de toate formele, cu imagini și mirosuri incredibil de aromate și seducătoare.
EXCLUSIV. Imagini fabuloase cu flori și legume pe care nu le-ați mai văzut, de la o
expoziție inedită din Grădina Botanică Iași
dezvăluie mai multe specii de varză decorativă. Vedete: crizantemele
Gradina Botanică din Iași organizează în perioada 30 octombrie – 20 noiembrie 2022, cea de-a 46-a ediție a Expoziției „Flori de Toamnă.”
Pe lângă colecția de crizanteme, cea mai importantă din România și una dintre cele mai reprezentative din Europa, la Grădina Botanică din Iași sunt expuse și specii de varză decorativă, alimentară și medicinală, cu diferite origini. De asemenea, este prezentată în același context și o colecție inedită de dovleci și de ardei decorativi.
Colecția de ardei iuți se află în sere. Ea cuprinde zece specii și subspecii, cu 125 de soiuri și hibrizi, dintre care 12 sunt expuse pentru prima dată, cu prilejul acestei ediții 2022.
Vedetele sunt însă crizantemele. Pe aproximativ trei hectare în secțiile exterioare ale incredibilei grădini, unul dintre cele mai atractive puncte turistice al Iașiului, dar și în sera expozițională, se află peste 200 varietăți de crizanteme.
Titlul expoziției ( Metamorfoze vegetale) este ales cu grijă de către reprezentanții instituției, care după cum am văzut, au pus multă pasiune în organizarea expoziției, moment de neuitat pentru familii cu copii, adulți însoțind părinții pensionari, profesori și elevi.
Infoactual a fost la fața locului și s-a bucurat în egală măsură de miracolele naturii, bagheta magică de transformare aparținând desigur specialiștilor cercetători ieșeni.
”Cu prilejul acestei editii, sub genericul Metamorfoze vegetale, vizitatorii sunt invitati sa descopere o multitudine de transformari biologice si estetice, pe care le prezinta florile sau esantioanele de fructe si seminte, care provin din colectiile stiintifice ale Gradinii Botanice,” ne informează organizatorii.
Iar despre crizanteme, iată ce spun cei care gestionează grădina și anume specialiștii Universității Alexandru Ioan Cuza (UAIC):
”Unele soiuri de crizanteme sunt dirijate prin tehnici speciale de cultură sub formă de pom (foto de mai sus n.r.), cascadă, piramidă, coloane etc., tehnici practicate pentru prima dată la Gradina Botanică din Iasi încă din anul 1979. Ulterior, aceste forme au fost expuse an de an în cadrul expozitiilor tocmai pentru a evidenția disponibilitățile pe care le prezintă această plantă pentru practicile horticole clasice sau moderne.”
Într-o zona special amenajată sunt expuse și primele trei cele mai iuti soiuri de ardei din lume recunoscute oficial de Cartea Recordurilor: C. chinense ‘Carolina Reaper’ (2.200.000 SHU), C. chinense ‘Trinidad Moruga Scorpion’ (2.000.000 SHU) si C. chinense ‘7 Pot Douglah’ (1.800.000 SHU), dar si soiul C. chinense ‘Aji Charapita’, considerat cel mai scump ardei iute din lume.
În complexul de sere, într-un spatiu rustic, putem vedea peste 300 de soiuri de dovleci decorativi si tigve, între care tartacuta sarpe, dovleacul de ceara sau pepenele de iarna, bureti vegetali, castraveti teposi africani si mexicani, insulina vegetala sau castravetele amar, specii originare din America de Sud, Africa sau Asia.
Iar exteriorul este de asemenea amenajat în ton cu pastelurile toamnei, în timp ce adierea firavă a vântului împrăștie și amestecă miraculos aromele, oferind o senzație unicat.
Colțul care dezvăluie mai multe specii de varză decorativă, după ce crizantemele au fost vedete
În spațiile exterioare, o imagine multicoloră și simpatică atrage toate privirile. Este vorba despre varza care apare într-o multitudine de forme, sofisticate, brodate parcă de o mână nevăzută.
Varza decorativă (foto de mai sus), dar și alimentară sunt două soiuri reunite într-o colectie reprezentată de 98 de taxoni, spun cercetătorii locali, aici fiind și hibrizi, care sunt utilizați pentru diverse decoruri autumnale denumite generic: ”Sunrise, Sunset, Lucir Rose, Flare White, Crane Pink”.
Prețul unui bilet de intrare este de 15 lei, iar pentru grupuri organizate 8 lei. Inedita expoziție este deschisă până la data de 20 noiembrie a.c.