International

Exclusiv. Generalul Mîndrescu despre situația din Ucraina. „Posibilitatea contraofensivei de primăvară este mică”

sursă foto: EVZ-Capital
FOTO: EVZCAPITAL

Podcastul Hai România moderat de Ionuț Cristache l-a avut astăzi ca invitat pe reputatul general Mircea Mîndrescu. Principalele subiecte dezbătute Cristache și invitatul său au fost centrate pe teme de actualitate din sfera relațiilor internaționale.

Discuția dintre cei doi a început cu posibilitatea Ucrainei de a lansa contraofensiva de primăvară la care s-a adăugat relația dintre China și Rusia și implicațiile asupra politicii internaționale precum și vizita președintelui Klaus Iohannis în Brazilia. 

Mircea Mîndrescu: „Nu știm dacă vedem realitatea

Pentru început, cadrul militar a subliniat faptul că informațiile referitoare la frontul din Ucraina care ajung în spațiul public românesc reprezintă de fapt o proiecție a propagandei care servește unui anumit scop. 

„Nu știm dacă vedem realitatea, este important să realizăm că este o proiecție a propagandei, sunt chestiuni firești și chiar dacă ar fi real ar fi o interpretare subiectivă, ni se prezintă o  imagine care urmărește un scop. Problema contraofensivei nu poate fi rezolvată decât în momentul în care capacitatea militară ucraineană sau rusă va fi îndeajuns de mare”, a declarat Mircea Mîndrescu. 

În privința părților implicate în război, pentru ca una din taberele beligerante să obțină victoria este necesar ca raportul de forțe să fie de 3:1 în materie de capacitățile ofensive, iar pentru sectorul de rupere a efectivelor militare superioritatea trebuie să fie și mai mare.

„ Cifra magică este de 3:1 în sectorul de ofensivă, iar în sectorul de rupere această superioritate trebuie să fie și mai mare pentru că îți dă posibilitatea de a pătrunde în poziția adversarului și să o exploatezi, adică să nu mori în tranșee. Să-i tai liniile de comunicații, să nu lupți cu cea ce are el cel mai puternic”, a explicat Mîndrescu.

Problemele pe care le întâmpina trupele ucrainene

În același registru, Mîndrescu atrage atenția că pentru a trece de la rezistență la contraofensivă este necesar ca Ucraina să disloce simultan un efectiv impresionant de armament și tehnică militară, pe care dealtfel nu o deține, în ciuda faptului că statele occidentale depun reale eforturi pentru a susține efortul de război al Kievului. Pe lista problemelor pentru Ucraina se adaugă și faptul că rușii reușesc să intercepteze proiectilele Excalibur lansate de trupele lui Zelenksi. Din 10 proiectile jumătate își ating ținta.

„ Se spune că Ucraina are probleme cu utilizarea unor echipamente militare, proiectilele Excalibur, rușii bruiază proiectilele, doar 4-5 din 10 lovesc ținta. Sunt buni la războiul cibernetic, ceea ce se numește controlul reflexiv. Nicio armată nu poate să spună că a planificat cu adevărat care este tipul de război în care va fi implicată”,  a adăugat Mîndrescu.

Referitor la durata războiului și a potențialului câștigător cadrul militar precizează că victoria va aparține celui care mânuiește cel mai bine cele trei elemente esențiale ale războiului tehnica militară, doctrina și moralul trupelor.

„Eu nu pot să spun când se va termina, dacă vorbim militărește, în momentul în care ai superioritatea de forțe, raportul va fi cu adevărat favorabil celui care atacă, el va putea să câștige, nu mă refer neapărat la număr ci la o sumă de trei elemente, tehnica militară, doctrină și moralul.

Jocul celor trei, un fel de sumă vectorială. Cu o singură victorie nu se face primăvară. Rușii iau din sacul lor, ucrainenii cer încontinuu. Unele arme au venit, dar nu le poți angaja secvențial, trebuie să faci acea masă de forțe”, a explicat Mircea Mîndrescu.