Actual International

EXCLUSIV. De ce au preferat israelienii ca Benjamin Netanyahu, zis BIBI, să revină în fruntea Guvernului

eurocom.bg
Infoactual

Cu câteva zile în urmă s-au încheiat alegerile în Israel. Acum, urmează formarea Guvernului. Dintre toate propunerile, oamenii de acolo au ales un nume din trecut. Infoactual a dorit să știe de ce și a vorbit cu unul dintre românii care trăiesc acolo de mai mulți ani.

EXCLUSIV. De au preferat israelienii ca Benjamin Netanyahu, zis BIBI, să revină în fruntea Guvernului

Benjamin „Bibi” Netanyahu (n. 21 octombrie 1949) este un politician israelian care a fost al nouălea prim-ministru al Israelului din 1996 până în 1999 și din nou din 2009 până în 2021. A revinit în funcția de prim-ministru în urma alegerilor legislative israeliene din toamna anului 2022. În prezent este lider al opoziției și președinte al Likud – Mișcarea Națională Liberală. Netanyahu este cel mai longeviv prim-ministru din istoria țării, având o vechime de 15 ani. De asemenea, a fost primul prim-ministru care s-a născut în Israel după Declarația de Independență.

Realitatea cotidiană este ceea ce se vede, dar ceea ce nu se vede, ce stă în spatele alegerii oamenilor, este o altă istorie. Și aceasta deoarece după cum arată sondajele revenirea lui la putere se face în mod miraculos, printr-o creștere fulminantă în sondaje.

Benjamin Netanyahu, acum în vârstă de 72 de ani, a oferit oamenilor liniște, calm și stabilitate. Aceasta este ceea ce își aduc israelienii aminte, în primul rând.

Exclusiv pentru Infoactual

O parte dintre cei care l-au ales îl venerează ca om. La baza lui BIBI se află de fapt istoria fratelui său Yonatan, despre care ne aducem aminte că a salvat multe vieți aflate într-un avion (El-Al), răpit de teroriști în Uganda (acțiunea s-a numit ”operațiunea Entebbe”). Fratele actualului premier a salvat foarte multe vieți dar, din păcate, a fost ucis. Israelienii cunosc această poveste pe care au transmis-o din generație în generație astfel încât a devenit o mândrie a evreilor sacrificul făcut de fratele lui Bibi și aici vorbim despre naționalismul iudaic.

Raidul de la Entebbe, de asemenea, cunoscut sub numele de Operațiunea Entebbe sau Operațiunea Trăsnet, a avut loc în noaptea de 3 spre 4 iulie pe aeroportul internațional din Entebbe, în Uganda. Organizat de către Israel, raidul a avut drept scop eliberarea ostaticilor unui avion deturnat de către un comandou compus din membri ai Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei (FPLP)și ai Celulelor Revoluționare. Reușind să elibereze pe aproape toți ostaticii, raidul este considerat un succes militar al Israelului.

Raidul a fost numit Operațiunea trăsnet de către forțele militare ale Israelului care l-au plănuit și executat, și retroactiv a fost numit Operațiunea Jonathan după moartea colonelului Jonathan Netanyahu, singurul soldat israelian ucis în timpul raidului, fratele mai mare al viitorului prim-ministru israelian Benjamin Netanyahu.

”O să vedem în continuare, așa cum a promis poporului evreu Bibi, dacă vor fi schimbări, noi sperăm numai în bine. Pentru că după cum vedem, criza mondială a început odată cu pandemia de covid, astfel încât o parte din populația Terrei au rămas umani iar cealaltă parte s-a dezumanizat și se vede cât se poate de bine în diverse locuri de pe glob.

Omul rămâne mereu cu speranța iar noi sperăm acum ca boomerangul universului  să ne mai ofere o șansă de a supraviețui în liniște și pace sufletească. Sperăm din toată inima”, ne-a mărturisit Sorin Partenie, care trăiește și muncește de mai mult de zece ani într-o regiune din Tel Aviv, acolo unde este și familia sa de generații întregi.

Perspective

”Alegerile sunt despre instabilitatea politică din Israel, o poveste pe care o trăim deja de mai mulți ani”, comentează jurnalistul Tal Schneider, de la ziarul Times of Israel.

„Sunt despre liberalism versus naționalism”, este de părere Maoz Rosenthal, profesor la Școala Lauder pentru Guvernare, Diplomație și Strategii de la Centrul Interdisciplinar.

Lapid personifică liberalismul, în vreme ce naționalismul se manifestă în tabăra lui Netanyahu. Iar sondajele de opinie au indicat o creștere a opțiunilor electorale pentru extrema dreaptă, la care Netanyahu ar putea face apel pentru a forma o coaliție de guvernare. Cu toate astea, el este acuzat de corupție și are de oferit o serie de explicații cetățenilor.

Iar pentru Netanyahu, greul abia începe, motivul fiind expus de New York Times în ediția de luni, 7 noiembrie 2022:

”Este practic imposibil pentru Netanyahu să construiască o coaliție majoritară fără sprijinul acestor extremiști, este aproape sigur că unii dintre ei vor fi miniștri în următorul guvern israelian”.

Menționăm că printre primii care au trimis felicitări noului premier din Israel se află Marcel Ciolacu, președintele PSD. Ciolacu a trimis mesajul de felicitare joi seara, după anunțul oficial potrivit căruia Benjamin Netanyahu urmează să formeze noul guvern israelian.