Lifestyle

Evenimentul care va schimba lumea. Carmen Harra: 2141 reprezintă sfârșitul unui mare ciclu

Evenimentul care va schimba lumea. Carmen Harra: 2141 reprezintă sfârșitul unui mare ciclu

Evenimentul care va schimba lumea. Carmen Harra, clarvăzătoare, susține că anul 2141 reprezintă sfârșitul unui mare ciclu. Vedeta a lansat o informație incredibilă și susține că viata omenirii va continua în spațiu!

„Vom descoperi o viteză a luminii mai mare decât cea actuală. Drept urmare, vom călători în spațiu, la început, colectiv și apoi, individual. Vom avea propriile nave spațiale, așa cum avem acum propriile automobile. Avioanele personale vor fi diferite ca formă de cele pe care le cunoaștem în prezent.

Previziuni alegeri parlamentare

Vom lua legătura cu civilizații din alte galaxii, aflate pe alte niveluri de evoluție și vom descoperi noi planete, noi galaxii și noi forme de viață. Într-un interval de timp de 30 până la 120 de ani, omenirea se va muta pe Marte și pe o nouă planetă, situată într-o nouă galaxie, numită Allandra”, a dezvăluit Carmen Harra în cartea sa, “Decodificarea destinului”, scrie CanCan.

Evenimentul care va schimba lumea. Carmen Harra: 2141 reprezintă sfârșitul unui mare ciclu

„Deja, după cum s-a prevăzut, în ultimele decenii temeperatura medie a crescut cu 12 grade la Polul Nord și cu 8 grade în Alaska. În cazul în care procesul de încălzire globală nu este rezolvat în următorii 55 -125 de ani, părți importante ale lumii (tot ce este în vecinătatea Polului Nord și a Polului Sud) urmează să dispară sub ape în jurul anului 2141.

Acesta va fi un eveniment ce va schimba lumea. Conform calendarului maya, precum și Marii Piramide, anul 2141 reprezintă sfârșitul unui mare ciclu. Totuși, omenirea va supraviețui, așa cum se întâmplă mereu”, a mai spus Carmen Harra.