Social

Evaluare Națională 2021! Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Limba și Literatura Română

Evaluare Națională 2021! Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Limba și Literatura Română

Evaluare Națională 2021! Elevii de clasa a opta susțin astăzi, 22 iunie 2021, primul examen la Evaluarea Naţională la Limba şi Literatura Română. Joi, 24 iunie, se va desfăşura proba la Matematică. Proba la Limba şi literatura maternă va avea loc vineri, 25 iunie, informează Ministerul Educaţiei.

Evaluare Națională 2021! Conform Edu.ro, „Candidaţii care depun/transmit contestaţiile prin mijloace electronice completează, semnează şi depun/transmit tot prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Pentru candidaţii minori, documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora”.

Cei care au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu pot finaliza/participa la probele de examen pot susţine aceste probe în etapa specială, programată în perioada 5 – 12 iulie, precedată de etapa de înscriere (28 iunie – 2 iulie).

„Dacă aceştia au participat la una sau mai multe probe de examen, dar nu au putut finaliza examenul, li se recunosc probele desfăşurate în perioada 22-25 iunie 2021. Accesul candidaţilor, cu respectarea măsurilor de siguranţă epidemiologică în vigoare, este permis în intervalul orar 8:00 – 8:30”, spun cei de la Ministerul Educaţiei.

Examenul se va desfăşura în 3.850 de centre, iar probele încep la ora 9.00, când candidaţii vor primi broşura cu subiectele şi hârtie ştampilată pentru ciorne.

Evaluare Națională 2021! Elevii beneficiază de prelungirea timpului de lucru

Ministerul Educaţiei precizează că la probele scrise ale Evaluării Naţionale – 2021 candidaţii primesc subiectele sub formă de broşură, putând să solicite şi pagini suplimentare dacă este cazul.

Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore) calculate după cele 15 minute alocate pentru completarea casetei de identificare, notează Capital.

„Asistenţii vor verifica datele înscrise de candidaţi şi vor secretiza caseta. Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidaţii pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Judeţeană de Organizare a Evaluării Naţionale, în baza prevederilor Procedurii nr. 1.526/DGIP/12.03.2021 cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare”, afirmă sursa citată.

Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor pot folosi şi creion negru.

Ministerul Educaţiei afirmă că probele sunt monitorizate audio-video

Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, cărţi, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi a telefoanelor mobile şi a instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare.

De asemenea, se interzice candidaţilor să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învăţământ/centrul de examen în acest scop.

Totodată, candidaţii care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop nu sunt primiţi în examen.

De asemenea, Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi o linie TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfăşurarea Evaluării Naţionale. Numărul va fi disponibil în perioada 22 – 26 iunie, între orele 8:00 – 16:00, iar vineri, 19 iunie, între orele 8:00 -14:00.

Comunicarea rezultatelor obţinute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât şi pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.

Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a.

„Absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial”, afirmă Ministerul Educaţiei.

Ministerul Educaţiei a anunțat că primele rezultate vor fi afişate marţi, 29 iunie, până la ora 14.00 (în centrele de examen). Contestaţiile pot fi depuse în aceeași zi (în intervalul orar 16.00 – 19.00) şi 30 iunie (în intervalul orar 8.00 – 12.00), acestea putând fi transmise şi prin mijloace electronice.

CALENDARUL EXAMENULUI DE EVALUARE NAŢIONALĂ 2021
07 – 11 iunie 2021 – Înscrierea la evaluarea naţională
22 iunie 2021 Limba şi literatura română – probă scrisă
24 iunie 2021 – Matematica – probă scrisă
25 iunie 2021 – Limba şi literatura maternă – probă scrisă
29 iunie 2021 (până la ora 14:00) – Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor
29 iunie 2021 (ora 16:00 – ora 19:00) – 30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00) – Depunerea contestaţiilor
30 iunie – 4 iulie 2021 – Soluţionarea contestaţiilor
4 iulie – Afişarea rezultatelor finale

 Ce au de rezolvat elevii la prima probă vezi AICI