În luna iulie s-au raportat temperaturi record în Grecia, Spania și Italia. Meteorologii au prognozat recent că valorile din termometre vor atinge un nivel istoric.
Acest lucru s-a întâmplat ieri, 24 iulie, moment la care termometrele au indicat temperaturi de 48 de grade Celsius în Sicilia și Sardinia.
Temperaturi de peste 47 de grade în Italia
Un asemenea record a fost raportat și în Palermo, Sicilia, localitatea în care s-a înregistrat o temperatură mai mare cu două grade peste recordul anterior de 44, 8 grade raportat în august 1999. Ieri s-au înregistrat în zona amintită 47 de grade Celsius.
Din fericire, meteorologii au prognozat că valorile termice ar urma să scadă treptat începând de joi, însă, valul de aer cald se va muta în regiunea de sud-est a continentului european, maximele termice vor depăși cu mult pragul de 35 de grade Celsius.
În Grecia, țară grav afectată de incendiile de vegetație, în special în insulele Rodos, Corfu și Eubeea, s-a înregistrat cel mai lung val de căldură din istoria țării. Temperaturile sufocante au durat mai bine de 11 zile și, conform prognozei meteorologice valul de căldură ar urma să-și mai piardă din intensitate abia după 17 zile.
Valul de căldură se mută în sud-estul continentului european
Elenii sunt obișnuiți cu temperaturile ridicate, în Grecia un val de căldură este definit de temperaturi mai mari de 39 de grade Celsius. Însă, în weekend sunt prognozate valori de 45 de grade. Precedentul val de căldură record a fost înregistrat în Grecia în 1987, când căldura a durat 11 zile.
În timp ce sudul continentului se topește sub căldura sufocantă, furtunile puternice și grindina de mărimea unei mingi de tenis dau mari bătăi de cap elvețienilor, slovenilor și locuitorilor din nordul Peninsulei italice.
Cerul din Milano a fost luminat azi noapte de mii de fulgere. În regiunea Veneto, vântul puternic și grindina au smuls arborii din rdădcini și au provocat pagube materiale semnificative. Gheața a avariat mașinile și a cauzat întreruperi de curent în mai multe regiuni nordice.
Cod roșu de caniculă și în România
O persoană a decedat și alte 40 au fost rănite într-un oraș din nordul Elveției aflat la granița cu Franța. Vântul a suflat cu peste 200 de kilometri la oră. Mai multe clădiri au rămas fără acoperiș, iar copacii și stâlpii de electricitate au fost puși la pământ. Imaginea dezastrului a fost completată de o macara turn care s-a prăbușit peste o mașină.
În țara noastră meteorologii au transmis că valul de caniculă se va intensifica și va cuprinde toată țara. Codul roșu de caniculă este valabil astăzi, 25 iulie, pentru șase județe printre care: Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu și Călărași, regiuni în care termometrele vor indica 40-42 de grade Celsius.
Pe de altă parte, începând cu ora 17:00 și până mâine ora 10:00 în Banat, Crișana, Maramureș si Transilvania precum și în nordul Moldovei sunt anunțate intensificări ale vântului, care pot ajunge până la 70 de kilometri pe oră și izolat 80 de kilometri. Rafalele vor fi însoțite de grindină, ploi torențiale și descărcări electrice, potrivit Libertatea.