În plină criză energetică, o ofertă este de nerefuzat: bani mai puțin la electricitate dacă ești membru al bisericii. Unde se întâmplă aceasta vom vedea în cele ce urmează, astăzi, în Infoactual.
Ești creștin, plătești mai puțin electricitatea. Ofertă specială pentru membrii bisericii. Care sunt reducerile oferite
Locuitorii din regiunea Potsdam, Germania, pot beneficia de o ofertă specială și plătind pentru energie electrică bani mai puțini, dar cu o singură condiție: ei trebuie să fie creștini, dar și membrii ai bisericii.
Dacă sunt membrii ai Bisericii, oamenii au propriul tarif de energie electrică verde, pentru că s-a negociat cu compania de utilități din Potsdam, la cererea enoriașilor, potrivit media din Germania, cu câțiva ani în urmă, înainte de criza actuală.
Oferta are și un nume: Tariful suplimentar numit „Electricitate verde – Doar pentru membrii Bisericii”.
Potrivit formularului de comandă, membrii Bisericii Protestante care locuiesc în Potsdam plătesc 30,59 de cenți pe kilowatt-oră de energie electrică. Clienții obișnuiți trebuie să plătească mult mai mult: 39,76 cenți pe kilowatt oră.
Potrivit Bild, catolicii plătesc chiar mai puțin decât protestanții – 26,16 cenți pe kilowatt oră.
Doar că s-a trezit și aici un ”Toma necredinciosul”, care este totalmente împotriva acestei idei.
„Nu trebuie să existe un tratament preferențial al credinței religioase în ceea ce privește prețurile la electricitate și gaze ”, a spus pentru Bild, politicianul Linke, Stefan Wollenberg, care face parte din consiliul de supraveghere al companiei de utilități publice din Potsdam.
Și în Germania cresc prețurile văzând cu ochii
Electricitatea devine din ce în ce mai scumpă, iar creșterile de preț variază foarte mult în funcție de regiune, furnizor și tariful adoptat prin liste oficiale, aprobate la nivel de stat.
De exemplu, o companie de utilități din Wuppertal a crescut prețurile la energie electrică cu aproximativ 33%. La Energieversorgung Oberhausen , creșterile procentuale pentru electricitate și gaz sunt aproape aceleași, variind de la 24 la 34 la sută.
„Există un val mare de creșteri de prețuri. Și multe utilități vor urma cu siguranță exemplul, a spus la Handelsblatt expertul în energie Udo Sieverding de la asociația pentru consumatori din Renania de Nord-Westfalia, citat de presă.