Un medic din România a explicat recent dacă este sau nu sănătos să gătești sau să încălzești mâncarea la cuptorul cu microunde.
Cristina Cornoiu, doctor la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, a explicat, într-un interviu pentru Adevărul, în ce fel pot deveni nocive alimentele dacă folosim aceste aparate.
Cuptorul cu microunde nu ar fi atât de periculos
În SUA au fost făcute o serie de studii prin care autoritățile de reglementare americane din domeniul alimentației au stabilit că procesul de încălzire a mâncării în cuptorul cu microunde nu este dăunător pentru sănătate.
„Cuptorul cu microunde poate fi folosit în siguranță pentru încălzirea alimentelor, întrucât acesta nu emite radiații periculoase și nu face alimentele radioactive. Microundele, precum undele radio, sunt un tip de ‘radiație neionizantă’, ceea ce înseamnă că nu au suficientă energie pentru a scoate electronii din atomi, conform U. S. Food and Drug Administration.
Prin urmare, ‘nu se consideră că microundele pot deteriora ADN-ul din interiorul celulelor’, potrivit Societății Americane de Cancer”, a declarat medicul Cristina Cornoiu.
Totuși, doctorul recomandă să folosim pentru încălzire recipiende din sticlă și nu din plastic.
„Nu se știe sau nu se poate controla, dacă în cantități suficient de mari pentru a afecta sănătatea, dar pentru siguranță ar trebui folosite recipiente de sticlă. Organizația Breast Cancer UK îndeamnă autoritățile să interzică BPA, un tip de plastic folosit nu numai în vasele pentru cuptorul cu microunde, ci și în majoritatea produselor ambalate.
Atunci când este utilizat corect, nu există nimic de care să ne facem griji în ceea ce privește radiația determinată de un cuptor cu microunde, conform OMS”, a mai explicat specialistul.
Se schimbă calitatea nutrițională a alimentelor?
Doctorul mai spune că în ceea ce privește calitatea nutrițională a alimentelor încălzite sau preparate folosind cuptorul cu microunde, rezultatele unor studii arată faptul că alimentele nu își pierd într-un mod accelerat nutrienții în urma expunerii la microunde comparativ cu gătirea utilizând cuptorul clasic.
„Însă, ca orice expunere termică, pierderea de conținut de vitamina C și unele vitamine din grupul B comparativ cu alimentele crude este o realitate. Cu toate acestea, gătitul folosind cuptorul cu microunde este, de fapt, una dintre cel mai puțin probabile forme de gătit care deteriorează nutrienții”, a mai explicat aceasta, adăugând că atunci când alimentele se gătesc mai mult, nutrienți tind să se descompună, iar gătirea folosind microunde durează foarte puțin și se împiedică astfel ca unii nutrienți să se scurgă din alimente în apă.
„În timp ce conținutul de minerale al alimentelor nu este afectat de cuptorul cu microunde, conținutul de vitamine este puțin afectat atunci când alimentele sunt reîncălzite. Vitamina C și vitaminele B sunt afectate în special”, a mai transmis medicul, potrivit Adevărul.