Polonia se confruntă cu o epidemie de legioneloză, o infecţie pulmonară gravă de origine bacteriană. Autoritățile din Rzeszów depun eforturi pentru depistarea focarului de infecție. Cel mai probabil pare a fi vorba de rețeaua de apă caldă a orașului.
Oraşul Rzeszów, din sud-estul Poloniei, se confruntă cu o epidemie de legioneloză care pare să scape de sub control. 11 persoane au murit deja și numărul celor contaminate este în creștere, au anunţat autorităţile sanitare locale luni.
„Avem confirmate 144 de cazuri (de contaminare) şi 11 cazuri mortale”, a declarat reporterilor inspectorul sanitar regional Adam Sidor. Conform sursei citate, persoanele decedate aveau vârste cuprinse între 64 şi 95 de ani şi sufereau de alte boli cronice.
Legioneloza este o infecţie pulmonară gravă de origine bacteriană. Contaminarea se poate face pe cale respiratorie, prin inhalarea bacteriei, dar şi prin apă sau prin aerul condiţionat. Boala nu se transmite de la persoană la persoană.
Focarul încă nu a fost depistat
Legionella este o bacterie care se dezvoltă în reţelele de apă caldă şi provoacă afecţiuni respiratorii grave. Potrivit rezultatelor iniţiale ale testelor, prezenţa bacteriei Legionella a fost confirmată la diferite niveluri în jumătate din eşantioanele de apă examinate.
„Acest rezultat nu ne permite pentru moment să afirmăm că sistemul de alimentare cu apă este sursa de contaminare. Următoarele zile vor fi decisive”, a mai precizat inspectorul sanitar.
„Căutăm sursa de contaminare. În prezent este luată în considerare contaminarea reţelei de alimentare cu apă caldă şi rece”, a adăugat oficialul polonez.
La finalul săptămânii trecute, autorităţile din Rzeszów, oraş cu aproximativ 200.000 de locuitori, au întreprins acţiuni de dezinfectare în întreaga reţea, conform Agerpres.
Se verifică și o posibilă implicare a Rusiei
Responsabilii Agenției poloneze de Securitate Internă au anunțat totodată că investighează cazul pentru a exclude o activitate intenționată.
Deși au descris acest lucru ca fiind o operațiune de rutină, aceștia ai precizat că trebuie verificate diverse scenarii. Printre acestea se numără și excluderea oricărei posibile implicări a Rusiei, o ipoteză care trebuie luată în calcul având în vedere că orașul se află în apropiere de granița cu Ucraina.
La începutul zilei de vineri, radioul privat RMF a relatat că ofițerii Agenției de Securitate Internă verificau sistemele locale de apă și că, până în prezent, nu au găsit niciun motiv pentru a suspecta un sabotaj.
Între timp, autoritățile orașului au decis creșterea la maximum a nivelurilor de clor, raze UV și ozon utilizate pentru tratarea apei. Totodată sistemul de apă care alimentează orașul a fost clătit și dezinfectat.
Ministerul Sănătății a declarat încă de săptămâna trecută că a fost formată o echipă de criză sub conducerea ministrului Sănătății, Katarzyna Sojka, pentru a analiza propagarea epidemiei și găsi mijloacele de stopare a acesteia.