UE i-a pus gând rău lui Elon Musk. E cu ochii pe el și, dacă nu va termina cu cenzura și nu va avea grijă la moderarea conținutului, atunci e posibil să se trezească cu platforma Twitter interzisă în Europa, transmite Financial Times.
UE l-a amenințat pe Elon în timpul unei întâlniri video
Potrivit surselor, miercuri, a avut loc o întâlnire video între Thierry Breton, comisarul UE însărcinat cu punerea în aplicare a normelor digitale ale blocului și Elon Musk, iar magnatului i-au fost puse aceste condiții. Printre lucrurile care i-au fost impuse lui Elon Musk a fost renunțarea la o abordare „arbitrară” pentru repunerea în drepturi a utilizatorilor interziși.
De aceea, afaceristul urmează să urmărească „agresiv” dezinformarea și să accepte un „audit independent extins” al platformei până anul viitor. În cazul în care Musk nu va ține cont de aceste lucruri, potrivit legii Twitter ar putea fi interzis la nivel european. Sau, Elon să fie ars la buzunare, putând primi o amendă de până la 6% din cifra de afaceri globală.
La rândul său, proprietarul Twitter susține că DSA este „foarte rezonabilă”. De asemenea, el spune că a citit legislația și e de acord să fie aplicată în toată lumea.
Ce altceva i s-a mai impus lui Elon Musk
De asemenea, UE i-a mai cerut lui Musk să spună clar și răspicat ce utilizatori riscă să fie interziși. Au fost invitați să revină pe Twitter atât Donald Trump, cât și Kanye West, care a fost interzis pentru comentarii antisemite, și Andrew Tate, interzis pentru conținut misogin. Dar aceștia nu au voie să aibă conturi pe Facebook și Instagram.
Twitter nu mai are oameni
Oficialii europeni mai au o problemă: după ce Musk a dat afară mulți oameni, se tem că nu se vor putea respecta regulile tocmai din cauza lipsei de personal. Nu în ultimul rând, Musk va trebui să aplice reguli stricte și privind publicitatea. Măsurile urmează să fie aplicate de la începutul anului viitor. Până în vara anului viitor, UE va trebuie să angajeze și un audit.