Conștiința învățatului și respectiv, a muncii, se pierde pe zi ce trece. Abandonul școlar, mai ales în regiunea Moldovei, este în creștere. Libertatea prea mare, influența mediului online, metodele de învățământ neatractive ar fi câteva explicații pentru cei care aleg să chiulească masiv de la orele de clasă.
Elevii care au chiulit de la ore, duși în clase de polițiști. De pe unde i-au adunat oamenii legii
S-a dat alarma în regiunea Moldovei din cauza absenteismului școlar care a atins cote maxime. Concret, la data de 20 ianuarie 2023, polițiștii din Hlipiceni, împreună cu polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară Botoșani, au organizat mai multe acțiuni în localitățile Trușești, Albești și Todireni, pentru prevenirea absenteismului școlar.
Culmea ironiei este că mulți dintre tinerii chiulangii se aflau prin barurile din apropierea școlilor. Mulți părinți care merg ca de obicei la muncă, nici nu aveau habar de faptul că proprii copii nu sunt la școală. Surpriza unora dintre aparținătorii tinerilor și adolescenților a fost la final, când s-au trezit cu amenda acasă.
Ca o paranteză vom exemplifica ce a declarat pentru Infoactual, un tânăr care se lasă dus de val alături de alți colegi mai curajoși sau cu inițiativă. Întrebat de ce a chiulit de la ore, Ionel C. a răspuns: ”dacă nu chiulesc și eu cu ei de la ore, atunci sunt numit tocilar și nu vreau. Iar dacă învăț bine, de asemenea, mă numesc tocilar și strigă după mine în gura mare, așa că toți ceilalți colegi nu fac altceva decât să râdă de mine. De aceea am ales să fiu ca ei, pentru că nu, nu vreau tocilar”.
Comunicatul poliției arată că în cadrul activităților desfășurate de polițiști regionali au fost legitimate 27 de persoane, au verificat 5 unități școlare și 6 agenți economici din proximitatea acestora. Totodată, au fost identificați doi elevi care nu se aflau la orele de curs, fiind transmise informări către unitățile de învățământ la care erau înscriși, în vederea monitorizării și luării măsurilor necesare.
Ulterior, în zilele de 21 și 22 ianuarie 2023, în cadrul activităților desfășurate pe raza întregului județ au fost aplicate 249 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 130.000 de lei, potrivit presei locale.