Elena Udrea a acordat un interviu Ancăi Alexandrescu, în cadrul emisiunii „Culisele Statului Paralel”. Fostul Ministru al Dezvoltării regionale și Turismului a făcut mai multe dezvăluiri, inclusiv cu privire la moartea lui Rudel Obreja și felul în care închisorile românești își tratează deținuții.
Elena Udrea a adus în discuție și felul în care partidele noi au crescut, precum și ruptura între modul în care se făcea politică înaintea anului 2015 și felul în care acțiunile și formațiunile politice s-au dezvoltat după aceea.
Rudel Obreja și condițiile din închisori
Elena Udrea a vorbit cu regret despre Rudel Obreja, care a murit pe 12 martie 2023, la vârsta de 57 de ani. Fostul pugilist fusese arestat în același dosar ca și politiciana. Eliberarea lui a avut loc anul trecut, deoarece boala sa necruțătoare avansase, iar Rudel Obreja avea nevoie de îngrijiri medicale constante. Fostul ministru consideră că Penitenciarul Rahova nu l-a tratat conform pe fostul președinte al Federației Române de Box: „Pur și simplu el a fost omorât prin faptul că a intrat în pușcărie în 7 aprilie anul trecut, când nu trebuia să intre. Să ne gândim că poate acest cancer ar fi debutat oricum, dar dacă nu s-ar fi încălcat decizia CCR, s-ar fi ținut cont și la noi de această decizie, s-ar fi redeschis dosarul Gala Bute, care e judecat în mod abuziv și ilegal, asta e partea de fond, acum vorbim de partea de constituționalitate. Iar el ar fi soț în libertate, dacă totuși în luna mai a anului trecut ar fi debutat cancerul, eu cred că nu, dar dacă se întâmpla, el era în libertate, se putea trata oriunde și ar fi avut o șansă. Fiind în pușcărie în mod abuziv, întâmplându-i se acolo acest comportament nefiresc din partea doctorului penitenciarului.
Cum spunea dl Iancu: Pe toata lumea trimitea la doctor, pe el nu l-a dus 2 luni. Adica l-a dus pe la Rahova…” a declarat aceasta în emisiunea „Culisele Statului Paralel”.
Ea a atras totodată atenția asupra problemelor de sănătate cu care mulți oameni se confruntă în penitenciare. Consideră că, deși politicienii și alte persoane publice care se îmbolnăvesc în spitale sunt adesea luate în derâdere, poate fi de multe ori vorba despre urgențe medicale reale, conform interviului publicat pe realitatea.net.
Fostul ministru a menționat și cazul lui Gheorghe Mencinicopschi. Biologul ispășise doi ani în Penitenciarul Rahova – el a fost eliberat în 2016, din cauza unei boli grave la plămâni.
Dezvăluirile Elenei Udrea din politică
Elena Udrea a spus că anumite partide au luat naștere pentru a știrbi electoratul Partidului Mișcarea Populară (PMP). Un astfel de partid ar fi fost și M10, care fusese condus de Monica Macovei. Ea consideră că și USR a avut un rol similar. Fără a desconsidera politicienii din această formațiune politică, Elena Udrea a afirmat că ei au crescut pe Facebook, fără a avea un contact direct cu cetățenii.
O altă dezvăluire a Elenei Udrea este aceea că politicienii din fostul PDL care au rămas în libertate, precum Emil Boc, ar fi făcut mișcarea politică de a se îndepărta de Băsescu. Astfel, ei ar fi reușit să rămână cu un cazier curat, în vreme ce persoanele din apropierea lui Traian Băsescu, precum Udrea, Dorin Cocoș sau Alina Bica, au fost anchetate. Fostul ministru al turismului a mai spus că planul sistemului era acela de a coopta foști membri PDL în PNL, deoarece PMP devenise o amenințare, cel puțin în urban.