Elena Udrea a făcut o nouă cerere de eliberare, de această dată cere să fie eliberată de urgenţă pentru că este nevinovată. Vorbim aici de dosarul Gala Bute. Avocatul Elenei Udrea a cerut să fie sesizată Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, dar și dreptul la apărare.
Elena Udrea, o nouă cerere. De această dată, fostul ministru cere eliberarea de urgenţă, din penitenciar
La ultimul termen de judecată, Elena Udrea a apărut în fața instanței prin videoconferință, de la Penitenciarul de Femei Târgșor, acolo unde execută pedeapsa de 6 ani din Dosarul Gala Bute.
„Pentru mine este surprinzător că Direcția Națională Anticorupție se opune sesizării Curții Europene de Justiție. Sunt în închisoare în mod ilegal. Cred că este obligatoriu ca CJUE să vină și să explice cum a dat decizia din 21 decembrie 2021, ținta mea este să fiu judecată legal”, a susținut Elena Udrea în fața judecătorilor Înaltei Curți.
Procuroarea de ședință a DNA a cerut judecătoarei Corina Ciobanu să nu aplice decizia CCR din 26 mai 2022 cu privire la prescripția specială, citând din decizia CJUE pronunțată în Dosarul Gala Bute.
În respectiva hotărâre judecătorii europeni au scris că magistrații români pot lăsa neaplicată legislația națională atunci când aceasta intră în conflict cu cea a Uniunii Europene și creează „un risc sistemic de impunitate” în cauzele de corupţie și fraude cu fonduri europene.
Deși reprezentanta DNA nu a solicitat o condamnare anume, traficul de influență se pedepsește de la un minim de 2 ani de închisoare la un maxim de 7 ani, la care s-ar adăuga și o treime din pedeapsa pentru spălare de bani, așa că Udrea s-ar putea uita la condamnare cu două cifre.
Elena Udrea a fost încarcerată în luna aprilie a anului trecut de către autoritățile bulgare, acolo unde a fost prinsă când încerca să treacă granița în Grecia. Ulterior a fost extrădată în România, unde își ispășește pedeapsa pe care a primit-o în dosarul Gala Bute. Fostul ministru se află la Penitenciarul de femei Târgșor, acolo unde ar trebui să mai stea următorii șase ani.