Actual

Elena Udrea, audiată de Curtea de Apel București, în Bulgaria. Transcriptul discuției evidențiază o situație tragicomică

Elena Udrea, audiată de Curtea de Apel București, în Bulgaria. Transcriptul discuției evidențiază o situație tragicomică
Arhivă

Elena Udrea a fost audiată de Curtea de Apel București prin videoconferință în Bulgaria luni, 6 iunie, în dosarul Hidroelectrica.

Fostul ministru al Turismului a oferit declarații, direct din Blagoevgrad, Bulgaria, magistraților de la Curtea de Apel București în dosarul ce privește fapte de corupție, Hidroelectrica.

Judecătoarea de ședință din România a amânat, la final, pronunțarea, pentru un termen ulterior, din cauza conexiunii slabe.

„Sunt de acord cu solicitările avocaților (n. de încetare a procesului) și sper că mi se va aplica și mie în sfârșit o decizie a CCR. Solicit încetarea procesului. Nu sunt de acord cu continuarea lui. Dacă, prin absurd, veți ignora o decizie a CCR și veți dispune continuarea procesului, atunci sunt de acord să dau declarații”, a spus Elena Udrea.

Transcriptul discuției arată că transmisia problematică a ajutat-o pe Elena Udrea să evidențieze anumite aspecte din dosar.

Elena Udrea: Mă numesc Elena Udrea, născută în 26 decembrie 1973 în municipiul Buzău, România.

Instanța: Adresa unde puteți fi găsită?

Udrea: Aici?

Instanța: Nu, adresa din România.

Udrea: La avocatul Rădulescu Veronel.

Judecătorul român, Corina Ciobanu: Vom proceda la apelul în cauza aflata pe rolul Curții de Apel București.

Grefierul face apelul cauzei, traducătorul de limbă bulgară, care este român, spune că nu înțelege nimic din ce spun cei de la București.

Judecător român: Am sa punctez ce vom face astăzi.

(pica conexiunea și începe o muzică pe fundal)

Tehnicienii încearcă sa restabilească legătură.

Avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, despre instanța din Bulgaria: Acum mă credeți, doamna președinte, că nu aveau tehnica de mult timp și acuma îi fac proba?

Legătura a fost refăcută după 2-3 minute.

Judecătorul român, Corina Ciobanu: Doamna Udrea, dumneavoastră ați înțeles ce s-a vorbit până acum?

Judecătorul român: Solicitarea de încetare a procesului penal prin îndeplinirea prescripției a fost depusă de dumneavoastră. Problema e că s-a transmis incomplet. Doriți sa susțineti în prealabil?

Avocat: Da. Prin notele pe care le-am transmis prin e-mail – dar se pare că nu au ajuns toate – este vorba de o încetare a procesului penal după ultimele decizii ale CCR.

Udrea, către instanța bulgărească: Vreau să transmit că avocatul meu pune concluzii de încetare a procesului meu ca urmare a unei decizii a CCR care a intervenit săptămâna trecută în materia prescripției penale.

Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea: Constatați, conform articolului 153 Cod Penal împlinirea prescripției pentru toate faptele Elenei Udrea pentru care a fost trimisă în judecată. Este adevărat că până acum nu a fost publicată în Monitorul Oficial decizia CCR, dar constatați că termenul de prescripție s-a împlinit în 2018, chiar înainte de decizia CCR. Pe platforma oficială a CCR a fost emis următorul comunicat: „Curtea a decis: sunt neconstituționale dispozițiile art 155”. (…)

Veronel Rădulescu: „Soluția legislativa din 2018 practic nu a existat deoarece în termen de 45 de zile nu a fost înlocuită cu nimic. Practic, rezultă fără putință de tăgadă că decizia din 2018 nu a fost una interpretativă.

Dispozițiile din legile aflate în vigoare constatate ca neconstituționale își încetează prevederile în termen de 45 de zile dacă legiuitorul nu intervine. Până în termenul de 45 de zile sunt suspendate. Deci, și instituția prescripției penale intră sub aceleași prevederi.

Pentru aceste motive CCR a apreciat prin decizia din 26 mai că prevederile articolului 155 sunt imprevizibile.

Conform deciziei CJUE din 5 decembrie 2017: „previzibilitatea și precizia se aplică și regimului de prescripție pentru infracțiuni”.

Constatați că a intervenit prescripția, încetați procesul penal. Am aflat că, după depunerea cererii mele, Guvernul României a emis o OUG prin care a reformulat termenul de la art 155 alin 1. Această intervenție tardivă și inaplicabilă nu poate opera retroactiv. Deci, de la momentul 2018 și până la publicarea în Monitorul Oficial a OUG prin care s-a încercat repararea textului de la 155, aliniatul 1 nu a mai existat”.