Micuțele care vor să fie ca Nadia și să facă performanță în America! De șapte ani, la Onești se organizează „Cupa Nadia Comăneci”, competiție la care în acest an au participat 60 de micuțe gimnaste.
Câștigătoarele au plecat acasă cu medalii, ursuleți din pluș și dulciuri, iar fosta mare stea de la Montreal le-a pregătit fetițelor premii suplimentare: costume de gimnastică, treninguri și burse.
Când fetițele de câțiva ani se apucă de gimnastică, toate vor să ajungă ca Nadia Comăneci! Fosta mare gimnastă a lumii, organizează de șapte ani în orașul natal, Onești, acolo unde a început sportul de performanță, o cupă care îi poartă numele și la care în acest an au fost prezente 60 de sportive cu vârste cuprinse între 9 și 11 ani.
Micile gimnaste au plecat acasă pline de medalii și de cadouri. Adelina Bădică are 9 ani și face acest sport de la 5, este legitimată la clubul din Onești, iar la „Cupa Nadia” a ieșit pe locul întâi la categoria ei de vârstă. Ea a câștigat 5 medalii, dintre care una cu chipul Nadiei.
„Sunt foarte fericită, am muncit mult pentru aceste medalii” – Adelina Ioana Bădică, câștigătoare a „Cupei Nadia Comăneci” la categoria 9 ani.
Micuța are și un vis pe care vrea să și-l împlinească atunci când va crește.
„Vreau să fiu ca Nadia Comăneci și să plec în America” – Adelina Ioana Bădică, câștigătoare a „Cupei Nadia Comăneci” la categoria 9 ani.
„Când sunt la sol, simt că zbor”
Daria Bîgu, o fetiță de 10 ani, a ieșit campioană la categoria ei de vârstă, la primul concurs oficial la care a participat de când s-a apucat de gimnastică. Micuța știe și unde își va ține medaliile pe care le-a câștigat.
“Mă gândeam să le pun la mine în camera, dar cel mai bine ar fi pe hol să le vadă toată lumea. Sunt foarte fericită!” – Daria Bîgu, câștigătoare a „Cupei Nadia Comăneci” la categoria 10 ani.
Organizatorii au acordat și un premiu special Alexandrei, o sportivă din București care, după ce s-a antrenat două săptămâni online, a concurat la prima competiție din viața ei.
„M-am apucat de gimnastică când aveam aproape 9 ani, apoi a venit pandemia, am stat doar trei luni în sală și două săptămâni m-am pregătit pe zoom, după care am venit la concursul acesta și am luat un premiu. Când mă deplasez la sol, când fac flick-uri, mă simt foarte bine pentru că simt că zbor, că mă înalț în aer” – Alexandra Diana Mihai, gimnastă.
Alexandra este pregătită de prima antrenoare a Larisei Iordache, Mariana Câmpeanu, iar înainte de gimnastică a practicat dansurile.
„Nu mi-a plăcut pentru că stăteam și patru zile să învățăm un pas și mă plictiseaam” – Alexandra Diana Mihai, gimnastă.
Prima ediție a Cupei Nadia Comăneci a avut loc în 2013
În 2013, Fundația Nadia Comăneci a lansat cu sprijinul clubului CSM Onești și al Primăriei Municipiului Onești, „Cupa Nadia Comăneci”, competiție sportivă anuală dedicată micuțelor gimnaste de categoria a III a, nivel 1 și 2. Concursul, care cuprinde trei secțiuni – pe echipe, pe aparate și individual compus, a fost inclus în calendarul competițional al Federației Române de Gimnastică, fiind o competiție importantă pentru tinerele sportive.
Concursul reprezintă o ocazie de verificare a pregătirii gimnastelor în vederea participării la finala Campionatului Național, la care merg cele mai bune sportive din această categorie de vârstă. Evenimentul s-a ținut exact în sala unde Nadia a început gimnastica. La competiție au participat 60 de sportive legitimate la 11 cluburi de profil din țară: Dinamo, Arad, Constanța, Petrolul Ploiești, Cetate Deva, Focșani, Onești, CSM Onești-Târgoviște, Cluj și Viitorul Cluj.
Clasamentul final la individual compus Junioare III-Nivel 1 a avut-o în frunte pe Adelina Ioana Bădică, o gimnastă de la CSM Onești, astfel că pentru prima dată în șapte ani de când este organizată această competiție, medalia cu chipul Nadiei rămâne la Onești.
La Junioare III – Nivel 2, Daria Bîgu a fost ocupanta locului întâi. Cele șase gimnaste care s-au clasat pe podium la individual compus nivel 1 și 2 vor primi o bursă oferită de Fundația Nadia Comăneci. Premierea a fost făcută de Ingrid Istrate, managerul general al CSM Onești și secretar general al Federației Române de Gimnastică.
În sala de la Onești totul amintește de Nadia Comăneci
Construită în 1968, sala de la Onești, acolo unde a început Nadia Comăneci primii pași în sportul în care a devenit cea mai bună din lume, inclusiv aparatele sunt de pe vremea când marea sportivă se antrena. Totul pentru a păstra cât mai autentic acele momente unice din gimnastica românească. Pe coridorul care duce în sală, micuțele care se antrenează acolo pot admira vitrinele unde tronează o parte dintre medaliile și trofeele câștigate de marea noastră gimnastă de-a lungul carierei. Pe pereți, pe lângă tablourile cu Nadia sunt și cele cu cei mai reprezentativi oameni din gimnastica românească, Maria Simionescu și Nicolae Vieru, cel care a condus federația din 1987 până în 2005. Maria Simionescu, alături de soțul său, Gheorghe Simionescu, sunt fondatorii Liceului Special de Gimnastică din Onești, primul cu acest profil din țară. Maria Simionescu a fost antrenoare a loturilor federale de gimnastică ale României, vicepreședintă a Federației Române de Gimnastică și deschizătoare de drumuri în gimnastica de la noi.