”E sigur să îmi las copilul la școală?”Asociația Orașelor din România nu și-a întrerupt misiunea de a face legătura dintre autoritățile locale și cele centrale, partenerii tradiționali de dialog, și a trecut, în ultimele săptămâni, la noua formă de comunicare în timpul pandemiei de COVID 19, prin intermediul ședințelor online și al videoconferințelor.
Ieri, la dezbaterea online cu peste 30 de primari membri AOR, a fost invitat ministrul Educației și Cercetării, d-na. Monica Anisie.
Este un subiect sensibil și care va naște, cu siguranță, polemici aprinse
„Subiectul <<EDUCAȚIE>> este unul dintre cele mai fierbinți în această perioadă și, în același timp, unul dintre cele mai dificile, inclusiv la nivel emoțional. Este vorba de copiii noștri, de viitorul nostru, de ceea ce se va întâmpla mai departe cu mințile, comportamentul social, sănătatea unor generații întregi. Neuitând cadrele didactice și personalul auxiliar din școli, grădinițe, creșe, universități. Este un subiect sensibil și care va naște, cu siguranță, polemici aprinse, pentru că, dincolo de reguli, regulamente, măsuri, asigurări, pe buzele celor mai mulți dintre părinți acum e o singură întrebare: <<E sigur să îmi las copilul la școală?>>”, a subliniat Mădălin-Ady Teodosescu, președinte AOR, în deschiderea discuțiilor.
Dezbaterea cu ministrul Anisie a avut la bază lista cu măsurile de prevenire și protecție pe perioada desfășurării activităților de pregătire, pentru organizarea examenelor efective ce vor urma în luna iunie, pentru clasele a VIII-a și a XII-a, dar și reluarea cursurilor din septembrie.
„Măștile de protecție pentru elevi și pentru personalul didactic vor fi achiziționate de Ministerul Educației și vor fi câte una la venire și una la plecare. În ceea ce privește dezinfectarea, fiecare unitate de învățământ, în parteneriat cu primăriile, DSP-urile, inspectoratele școlare, va avea sarcina să igienizeze școlile. Termometrele pentru măsurarea temperaturii elevilor și personalului nu sunt foarte scumpe și trebuie achiziționate de fiecare unitate de învățământ”, a explicat ministrul Educației și Cercetării.
„Avem nevoie de un dialog exact, astfel încât știm toate mecanismele de finanțare, cât timp nu avem resurse, suntem într-o formă fără fond. Toți primarii AOR sunt primari cu experiență, cu 2-3, uneori 5 mandate la activ, și cunosc exact care sunt problemele comunităților, așa că trebuie consultați şi, de ce nu, ascultaţi atunci când vin cu propun eri”, a explicat dl Ionel Chiriță, președinte executiv AOR.
La sugestia lui Mădălin-Ady Teodosescu, ministrul Educației și Cercetării Monica Anisie a susținut că un ghid care să conțină toate aceste îndrumări și răspunsuri ar trebui elaborat împreună cu structurile asociative, inspectoratele școlare și ministerele implicate, pentru ca toate problemele de care se lovesc UAT-urile, mai ales în privința finanțărilor, în contextul actual, să poată să aibă soluții de rezolvare. Ministrul a adăugat că bursele școlare trebuie plătite pe toată perioada pandemiei.
În ceea ce privește reluarea cursurilor din învățământ în septembrie, d-na ministru a explicat că Guvernul a alocat 150 de milioane de lei pentru tablete pentru școlari.
„Banii vor fi numai pentru copiii din mediile defavorizate, dacă cumva un al doilea val de COVID-19 va lovi în septembrie-octombrie și copiii nu vor mai putea merge la școală”, a spus Anisie.
„Cea mai dificilă situație va fi deschiderea școlilor și asigurarea măsurilor, de la săpun, dezinfecție, igienă. Nu vom mai putea să punem doi copii în bancă, să stea unul în spatele celuilalt, așa că nu trebuie să așteptăm pe ultima sută de metri organizarea”, a adăugat ministrul.