E în pragul depresiei? Gabriela Cristea, la capătul puterilor. „Nu mai am același chef și energie”.
Gabriela Cristea trece printr-o perioadă mai delicată. Cu toate că e mereu cu zâmbetul pe buze și plină de energie, se pare că, în ultimul timp, schimbările cauzate de pandemia de coronavirus au avut unimpact destul de puternic asupra ei.
Într-o postare pe Instastory, vedeta mărturisește admiratorilor săi că se confruntă cu un soi de depresie. Aceasta a spus că îi vine din ce în ce mai greu să iasă din casă, locul pe care l-a transformat într-un fel de oază și în care se simte în siguranță.
„Mă gândeam să vorbim astăzi despre un subiect mai delicat așa… Pentru că și eu trec printr-o experiență destul de ciudată, nici nu știu cum s-o definesc. Voiam să vorbesc un pic despre stările astea de anxietate, de angoasă pe care le avem.
Pentru că, eu, una, mă resimt, mai ales după perioada asta de pandemie. Și e clar că nu o să se întâmple peste noapte să ne treacă toate lucrurile. (…) În ultima vreme, mă resimt și, probabil că foarte mulți dintre noi, am făcut așa… Ca un soi… nu știu dacă să-i spun depresie.
Eu, de exemplu, mie nu-mi vine să mai ies din casă, nu știu cum sunteți voi. Bine, mi-am făcut și o oază de relaxare și de rai aici, la noi acasă și, probabil, și ăsta e motivul”, a spus Gabriela Cristea.
„Am început să am probleme din nou cu somnul”
Vedeta cere ajutorul prietenilor virtuali. Gabriela Cristea i-a rugat pe aceștia să-i împărtășeascp trucurile care i-au ajutat să treacă de stările de anxietate.
„Vă întreb pe voi cum ați rezolvat toate chestiile astea, pentru că, până la urmă, avem nevoie să ne ajutăm unii pe ceilalți și să ne recunoaștem problemele pe care le avem. Eu recunosc că mă resimt după această perioadă.
Și, nu știu, am început să am probleme din nou cu somnul, dar nu atât de grave cum le aveam atunci. Nu am atacuri de panică, nu plâng, nu sunt depresivă ș.a.m.d. Doar că nu mă mai regăsesc așa cum mă regăseam înainte, adică nu mai am același chef și energie și… (…) Mă gândeam să încep să fac sport”, a mai spus vedeta.