Actual

E ilegal, dar din ce în ce mai multe femei o fac, uneori cu prețul vieții. Nașterea: acasă sau la spital?

mama si copilul, sursa foto dreamstime
Credit imagine: dreamstime.com

Ieri, o femeie din Piatra Neaț a murit după ce a încercat să nască acasă, doar cu asistența unei moașe pe care a contactat-o prin Facebook. Mama care și-a pierdut viața avea 42 de ani și era la prima naștere. Multe alte femei din România își doresc să nască în confortul propriei case, dar experții în sănătate trag un semnal de alarmă: nu avem infrastructura necesară pentru a face astfel de proceduri în siguranță!

În alte țări unde nașterea acasă este legală, precum Olanda sau Belgia, sistemul spitalicesc este mai bine pus la punct. Indiferent de oraș, viitoarele mame știu că au un spital în apropiere. În plus, moașele anunță un serviciu de ambulanță înainte de a asista femeia gravidă la naștere. Astfel, un serviciu poate interveni imediat ce apar complicații.

Președinta Ordinului Asistenților și Moașelor trage un semnal de alarmă!

Carmen Mazilu, care conduce Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România – filiala București, a vorbit despre necesitatea ca femeile însărcinate să vină la spital, pentru a putea fi supravegheate.

„Există legislație, iar în timpul sarcinii femeia este urmărită la spital. Dacă cei de la spital, echipa medicală, îți spun că trebuie să vii la spital și tu alegi să naști acasă… Nu este o practică care trebuie luată în seamă. Îți joci viața pe cuvintele cuiva care oferă niște servicii ilegale”, a declarat aceasta.

De asemenea, ea subliniază faptul că în România, nu există suficiente centre de îngrijire medicală pentru toate femeile care s-ar putea confrunta cu complicații în momentul nașterii.

„Nu avem o legislație care să reglementeze nașterea acasă și nu încurajăm absolut deloc astfel de practici. Motivul este simplu: nu avem suficient de multe spitale încât o femeie care naște acasă și ajunge să aibă complicații să poată fi transportată în timp util la o unitate medicală de specialitate”, a adăugat ea.

Moașă  avertizează: viața femeii gravide atârnă de un fir de păr

Daniela Stan, asistent medical specializat în obstetrică, atenționează toate femeile însărcinate că procesul nașterii este unul foarte dificil și cu multe complicații de ordin fizic, astfel încât „de la fiziologic la patologic este doar un pas foarte mic, se poate transforma într-o fracțiune de secundă și atunci trebuie să ai o unitate medicală cât mai aproape, astfel încât să ajungi acolo cu pacienta, dacă pot să spun așa, cu viteza luminii, pentru a-i salva viața, fie mamei, fie nou-născutului. Ar fi bine dacă am avea, în spitalele de stat, în afară de maternități, să avem acolo o sală de nașteri, astfel încât pacienta gravidă să poată să își aleagă cu cine dorește să nască – cu moașa sau cu medicul”, a declarat ea în cadrul unui interviu condus de HotNews.