Lifestyle

Durere mare în sufletul lui Carmen Tănase: ”Mai am momente în care vreau să vorbesc cu el”

Durere mare în sufletul lui Carmen Tănase: ”Mai am momente în care vreau să vorbesc cu el”

Carmen Tănase a vorbit despre tatăl ei, invitată în cadrul unei emisiuni de televiziune. Faimoasa actriță a mărturisit că îi duce și acum dorul, iar pentru ea a fost “cel mai bun prieten și cel mai frumos bărbat”.

Carmen Tănase, despre tatăl ei

Carmen Tănase a rămas marcată de plecarea tatălui ei în neființă. Celebra actriță a dezvăluit că dragostea pe care i-a purtat-o a fost una nemărginită, iar pentru ea a fost cel mai bun prieten. Aceasta spune că, în ciuda absenței acestuia, dorul de el crește.

Mai mult de atât, Carmen Tănase a mărturisit că de când l-a pierdut pe tatăl său, aceasta a încercat să-l găsească în toți bărbații pe care i-a cunoscut.

”Tatăl meu mi-a lipsit mereu, a fost prietenul meu, a fost cel mai frumos bărbat pe care l-am cunoscut, toată viața l-am căutat pe tata în bărbații din jurul meu. A fost unic, îi lipsește și mamei. Zeci de ani am avut impulsul de a pune mâna pe telefon să vorbesc cu el și acum mai am momente în care vreau să vorbesc cu el”, a spus Carmen Tănase, în cadrul emisiunii ”Showbiz Report”.

Carmen Tănase, despre mama ei

Carmen Tănase a vorbit și despre relația cu mama ei. Marea actriță a mărturisit că se înteleg bine, deși o mai ceartă din când în când, dacă artista își pune sănătatea în pericol.

”Mai țip la ea, recunosc. Dar eu știu că mama mă iubește și mă suportă și mai greșim uneori. Eu am momente când sunt foarte nervoasă și uneori îmi vărs nervii pe ea că îmi este aproape. Ea nu mă mai ceartă, doar mă pisează, uitând că am 60 de ani”, a mai adăugat marea actriță la Antena Stars.