Lifestyle Social

După o grevă de două săptămâni, sute de piloți Scandinavian Airlines și-au reluat activitatea

După o grevă de două săptămâni, sute de piloți Scandinavian Airlines și-au reluat activitatea
euronews.com

Compania aeriană scandinavă SAS și sindicatele, care reprezintă piloții, au anunțat că au ajuns la un acord, punând capăt unei greve de două săptămâni. Anunțul a fost făcut după mai multe runde de negocieri. Pe lângă faptul că avioanele și-au reluat zborurile, spre bucuria pasagerilor, sindicatele au obținut multe locuri de muncă.

Iată cum se rezolvă în alte țări un conflict serios de muncă!

La ce înțelegere au ajuns părțile

În urma negocierilor care au durat toată ziua de luni (18.07.2022) și s-au încheiat marți dimineața (19.07.2022), reprezentantul companiei SAS a declarat:

„După 15 zile de grevă, SAS și sindicatele piloților SAS Scandinavia au ajuns la un acord. Părțile au convenit asupra unor noi contracte colective de muncă pe 5,5 ani și zborurile SAS Scandinavia își vor relua programul obișnuit de trafic cât mai curând posibil”.

Într-un comunicat separat, Asociația Piloților de Linie Aeriene Suedeze (SPF), a anunțat: „Piloții SAS și-au asumat responsabilitatea de a semna un nou acord cu SAS și greva se va încheia”.

De asemenea, Anko van der Werff, directorul general al SPF, a declarat:

  • “Sunt încântat să anunț că am ajuns acum la un acord cu cele 4 sindicate pilot pentru SAS Scandinavia și că greva s-a încheiat”.
  • „În sfârșit, putem relua operațiunile normale și ne putem transporta clienții în mult așteptatele lor vacanțe de vară. Regret profund că atât de mulți dintre pasagerii noștri au fost afectați de această grevă”.

Când au declanșat greva piloții SAS

Piloții SAS au protestat împotriva reducerilor salariale cerute de conducere ca parte a unui plan de restructurare pentru a asigura supraviețuirea companiei și împotriva deciziei companiei de a nu reangaja piloții disponibilizați în timpul pandemiei de COVID.

Această acțiune a fost declanșată în data de 04.07.2022, de aproximativ 1.000 de piloți. Iar potrivit SPF, 450 de piloți vor fi reangajați conform noului acord.

În data de 05.07.2022, deci  a doua zi de la începerea grevei, SAS a anunțat că depune cererea de protecție a falimentului din capitolul 11 ​​în SUA.

În cursul săptămânii trecute, CEO-ul companiei, Anko van der Werff, a avertizat că greva prelungită a amenințat „succesul procesului capitolului 11 și, în cele din urmă, supraviețuirea companiei”, citează euronews.com.

Ce pierderi a înregistrat compania aeriană pe perioada grevei piloților

Pentru această grevă costurile companiei s-au ridicat la o valoare cuprinsă între  9 și 12 milioane de euro/ zi.

Astfel, începând cu a 10-a zi de grevă, SAS a spus că a valoarea costurilor era deja cuprinsă între 1 miliard SEK și 1,3 miliarde SEK (94 milioane EUR până la 123 milioane EUR), cu peste 2.500 de zboruri anulate.

Potrivit lui Anko van der Werff, greva a avut un „impact sever asupra posibilităților de succes” ale SAS Forward, respectiv asupra planului de economii și restructurare lansat de companie în februarie 2022.

În acest sens, marți, 19.07.2022, van der Werff a declarat: „Acum continuăm munca importantă de a duce mai departe planul nostru de transformare SAS Forward și de a construi un SAS puternic și competitiv pentru generațiile viitoare”.

Întreaga Europă este cuprinsă de un adevărat haos al călătoriilor aeriene

Traficul aerian este profund afectat de deficitul de personal, deficit care a fost determinat de numeroasele reduceri de locuri de muncă în contextul pandemiei COVID-19. În prezent, companiile aeriene și aeroporturile sunt în plin proces de recrutare de personal nou în numeroase țări.

De asemenea, SAS, care are aproape 7.000 de angajați, în principal în cele 3 țări scandinave (Suedia, Norvegia și Danemarca), încearcă să finalizeze un plan de majorare a capitalului de aproximativ 1 miliard de euro pentru a strânge noi sume de bani, potrivit sursei citate.