Dublu record astăzi în ceea ce privește numărul de cazuri de COVID-19 și de decese în România. În ultimele 24 de ore s-a înregistrat cel mai mare număr de cazuri de infectare de la începutul pandemiei, 1.454, dar și cel mai mare număr de decese, 53.
Prezent astăzi la lansarea lucrării „Pandemia COVID-19 în România. Aspecte clinice și epidemiologice”, apărută la Editura Academiei Române, ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că trebuie să ne așteptăm la creșterea numărului de cazuri în următoarea săptămână, mai ales din cauza concediilor de odihnă.
”Vom avea o săptămână cu un număr crescut de cazuri. Suntem în plin sezon estival, suntem în plin sezon de relaxări. Suntem într-un moment în care gestionăm un număr mare de cazuri, testăm un număr mare de suspecți ai infecției cu COVID și, secundar, vom avea și un număr mare de rezultate pozitive. Esența este ca aceste rezultate pozitive să le putem gestiona în contextul manifestărilor clinice, și aici mă refer în special la cazurile medii, severe și grave, care vor necesita spitalizare în Terapie Intensivă, unde avem niște resurse limitate.”
În legătură cu dotările Secțiilor de Terapie Intensivă, ministrul Tătaru a adăugat:
”Suntem la 1.034 de paturi de Terapie Intensivă cu ventilatoare. Suntem până în 500 cu cazuri în Terapie Intensivă. Din aceste 500, până în 170 astăzi care sunt pe ventilator și ele sunt cu ventilație non-invazivă.”
Leave a Reply