Actual

Drumul spre civilizaţie! În acest oraş poţi plăti cu cardul şi la piaţă

Drumul spre civilizaţie! În acest oraş poţi plăti cu cardul şi la piaţă

Există un oraş în România unde poţi plăti cu cardul oriunde. Nu exagerăm: comercianţii din piaţă îţi vor pune la dispoziţie POS-ul dacă nu ai la bani-gheaţă la tine. Iar oraşul cu pricina nu este Bucureştiul şi nici altă metropolă a României, ci Alexandria, din judeţul Teleorman.

Oraşul teleromănean este primul loc în care acest lucru s-a generalizat, deşi ai aceeaşi opţiune şi în unele pieţe din Bucureşti, Iaşi sau Galaţi. Dacă proiectul îşi ia avânt, iar cumpărătorii îl folosesc cu încredere, este posibil ca el să extindă la nivel de ţară, pentru toate pieţele româneşti.

Ceva specific Alexandriei şi numai Alexandriei este scanarea codului QR pentru a efectua plăţi. Utilizarea codului aduce şi alte informaţii esenţiale consumatorului, precum țara de proveniență a produsului.

Beneficiile scanării QR

Un motiv pentru care a fost adoptată această tehnologie este creșterea atractivității pentru persoanele tinere.

„Suntem prima piaţă care a implementat codul QR pentru identificarea producătorilor agricoli, astfel încât fiecare client poate să vină în piaţă, să scaneze codul QR şi să afle de unde provine produsul pe care urmează să îl achiziţioneze. Am observat persoane tinere care scanează codurile QR, lucru care nu se întâmpla înainte”, a declarat Octavian Teodorescu, care este director de servicii publice pentru orașul din județul Teleorman. Declarația sa a fost citată de Fanatik.

Transparența ca scop în sine

Un alt avantaj pentru această inovație din Alexandria este transparența. În acest fel, cumpărătorii au ocazia să afle dacă produsele pe care le cumpără sunt luate direct de la producători. De foarte multe ori se întâmplă ca alimentele puse la vânzare să fie doar comercializate de persoana din spatele tejghelei, chiar dacă proveniența lor este cu totul alta.

Codul QR este o altă modalitate prin care încercăm să fim mult mai transparenţi. Deja este implementată în piaţa din Alexandria şi în următoarea perioadă se va extinde şi în celelalte pieţe din ţară.

Este vorba despre un cod pe care îl poate tasta oricine, simplu, cu ajutorul unui telefon. Iar în urma acestei tastări putem să avem în prima fază datele de identificare ale celui care este la masă. Deci, practic, putem verifica dacă este producător şi dacă produsele pe care le are pe masă corespund”, a spus Teodor Ioan Birț. Acesta este președintele Asociației Administratorilor de Piețe din România și un susținător al tehnologiei QR în piețe. Proiectul-pilot, la fel ca și plata cu cardul, se va generaliza la nivel de țară dacă se dovedește de succes.