Tinerii părinți, Ionuț și Sorana Rotundu, care locuiau în Danemarca, acuzați că și-au maltratat copilul au fost declarați nevinovați. Anunțul a fost făcut de deputatul Robert Sighiartău, într-o postare pe Facebook. Acesta a scris că statul danez a trimis familiei o scrisoare în care îi anunță că sunt nevinovați.
Dreptate pentru familia Rotundu, acuzată că și-a maltratat bebelușul. Au fost declarați nevinovați. Prima reacție a mamei
Informația a fost confirmată și de procurorul principal al poliției daneze, care a spus că dosarul este închis definitiv.
Ionuț și Sorana Rotundu au primit vineri, 27 ianuarie, o scrisoare din partea statului danez prin care se confirmă faptul că nu au fost găsite probe care să arate că micuțul lor a fost maltratat. Anul trecut, cuplul a fost arestat timp de două luni pentru că și-ar fi agresat fiul.
Potrivit dosarului, bebelușul ar fi suferit fracturi osoase la cap, hemoragii la nivelul creierului și în spatele ochilor. Mathias, născut pe 26 decembrie, a fost internat pe 31 ianuarie, la Spitalul Universitar Odense.
După sesizarea făcută de spital, cei doi părinți au fost ținuți în arest timp de două luni, fiind eliberați pe 29 martie. În această perioadă, copilul a fost supravegheat de o persoană desemnată de municipalitate, iar apoi a fost încredințat unei familii maternale. După intervenția autorităților române, bebelușul a fost repatriat și lăsat în grija bunicilor materni din Vaslui.
”Multumim tuturor celor care au simțit alături de noi, s-au rugat, au plâns și s-au bucurat”
Sorana Rotundu, mama micuțului a postat imediat după aflarea veștii un mesaj de mulțumire.
“Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.”
Mare și puternic Dumnezeu avem care întodeauna luptă pentru ai Săi copii!
Lupta a fost grea dar biruința este pe măsură!
Suntem mulțumitori Tatălui că a fost de partea noastră și că ne putem bucura de minunea noastră,Mathias care ne luminează fiecare zi!
Multumim tuturor celor care au simțit alături de noi, s-au rugat, au plâns și s-au bucurat de biruința pe care Dumnezeu a adus-o în viețile noastre.
Domnul mare e, puternic și tare,
Nimic nu-i prea greu pentru El!
Nu au beneficiat de prezumția de nevinovăție
Anul trecut, ministrul Familiei, Gabriela Firea spunea că părinții nu au beneficiat de prezumția de nevinovăție.
„Părinţii nu au beneficiat de prezumţia de nevinovăţie şi nu s-a luat în calcul faptul că mama copilului a finalizat studii de psihologie, că şi-a dorit foarte mult acest bebeluş pentru că a mai pierdut o sarcină şi este de necrezut că ar fi putut să aibă o atitudine violentă asupra unui copil care oricum a fost născut în condiţii dificile: o sarcină bună, dar un travaliu complex, traumatizant, a fost trimisă acasă după prima prezenţă la maternitate şi aceea poate fi o cauză a faptului că bebeluşul a avut o stare de sănătate precară. Şi în orice caz, familia extinsă are dreptul să cunoască informaţii în legătură cu starea reală de sănătate, la acest moment, a bebeluşului”, a declarat Gabriela Firea.