Lifestyle

Drama neștiută a lui Fuego! S-a aflat de-abia acum. Mesaj emoționant

Drama neștiută a lui Fuego! S-a aflat de-abia acum. Mesaj emoționant

Drama neștiută! Fuego a dezvăluit de curând că, în ciuda faptului că face mii de români fericiți, suferă și nu poate trece peste drama care l-a marcat în 2010.

Tatăl lui Paul Ciprian Surugiu, cunoscut după numele de scenă Fuego, a decedat în perioada Paștelui,în urmă cu 10 ani, iar de atunci nimic nu mai e la fel pentru el.

Drama neștiută a lui Fuego! Mai triste au fost toate sărbătorile din 2010 încoace

„Mai triste au fost toate sărbătorile din 2010 încoace, pentru că atunci, chiar în preajma Paștelui, l-am pierdut pe tatăl meu. Și e mai urât totul fără el. Cele mai frumoase amintiri sunt, firește, cele din copilărie, când venea Paștele și simțeam mirosul de cozonaci cu mac făcut de bunica mea, făceam ouă roșii și mergeam la Denii și cântam în strană”, spune Fuego, potrivit Impact.ro