Lifestyle

Dramă în Tulcea. Un copil de șapte ani a murit după ce tatăl său l-a tăiat la gât cu drujba

Dramă în Tulcea. Un copil de șapte ani a murit după ce tatăl său l-a tăiat la gât cu drujba

Locuitorii din Tulcea au avut parte de una dintre cele mai șocante episoade. Polițiștii au fost alertați miercuri seară de un bărbat în vârstă de 37 de ani, care a sesizat oamenii legii că și-a rănit propriul copil, în vârstă de șapte ani, în zona gâtului.

Nenorocirea s-a întâmplat în localitatea Turcoaia din Tulcea, când bărbatul tăia stuf cu o drujbă. Din nefericire, el a atins gâtul copilului. A fost imediat chemată salvarea, dar eforturile medicilor au fost în zadar, copilul a murit. „I-au fost tăiate arterele mari de la baza gâtului, iar medicii nu au mai avut ce să facă. În sprijinul copilului, un elicopter medicalizat din Galaţi s-a ridicat de la sol pentru a ajunge la Turcoaia”, a precizat directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean, Radu Sicinschi.

Bărbatul tăia stuf la stâna la animale

Chiar dacă totul s-a întâmplat dintr-o greșeală și bărbatul nu a avut niciodată în gând să-i facă rău propriului copil, tatălui i s-a întocmit dosar penal, iar polițiștii fac acum cercetări să vadă cum s-a întâmplat această dramă care a șocat întreg județul Tulcea.

”În după-amiaza de 16 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Măcin au fost sesizați cu privire la producerea unui incident pe raza localității Turcoaia din județul Tulcea.

Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din localitatea Turcoaia, județul Tulcea, în timp ce tăia cu un motofierăstrau mecanic, tip drujbă, stuf la stâna de animale situată în aceeași localitate, pe fondul neatenției, l-ar fi atins pe fiul sau, în vârstă de 7 ani cu motofierastrăul funcțional în zona gâtului.

Tatălui i s-a întocmit dosar penal

În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. În continuare, polițiștii fac verificări în vederea stabilirii tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii incidentului”, se arată în comunicatul IPJ Tulcea.