Nu este o glumă, cea care a fost desemnată Miss Word în anul 2008 a fost o vreme iubita regelui cârnaților. Ulterior, după despărțirea de acesta, frumoasa Xenia s-a ”căsătorit” cu regele vodcii.
Dragostea trece prin stomac. Miss World l-a schimbat pe regele cârnaților, cu regele vodcii și are primul copil cu magantul
„Miss World 2008”, Kseniya Sukhinova a născut primul copil. Se crede că tatăl este cel supranumit și regele vodcii rusești (țarul vodcii), miliardarul Yuri Shefler, în vârstă de 54 de ani. Fiul modelului și magnatului rus s-a născut în Franța.
Kseniya sau Xenia, cum i se mai spune, în vârstă de 34 de ani, a fost și ea căsătorită. După ce a câștigat ,,Miss World”, a început o aventură tot cu un ,,rege”. Regele ,,cârnaților” – Sergey Govyadin. Cei doi s-au despărțit în 2015.
Xenia și Iuri s-a afișat prima dată împreună la început anului 2021, potrivit media. În luna mai a devenit evident faptul că tânăra se află în ultimele luni de sarcină, iar cu puțin timp în urmă a născut primul copil.
Moștenitorul magnatului vodcii, Yuri Shefler (în latină, numele se scrie și pronunță Iuri n.r.), s-a născut în Franța. „Miss World 2008” a vorbit despre perioada de după naștere, dar a tăcut când a fost întrebată despre tatăl copilului.
Ce se știe despre magnatul rus
Yuri Viktorovici Șfler (născut la 10 septembrie 1967, Oryol) este un om de afaceri rus, miliardar, proprietar al SPI Group, un important producător de băuturi alcoolice. În clasamentul celor mai bogați oameni de afaceri din Rusia, realizat de revista Forbes în aprilie 2021, Yuri Shefler s-a clasat pe locul 58, cu 2,6 miliarde de dolari. În ultimul an, averea sa a crescut cu 1 miliard de dolari. Deține cetățenia israeliană.
Oficial, soția acestuia este Tatiana Kovylina, un model rusesc popular. Din căsătoria lor, Yuri și Tatiana au împreună doi copii. Aceștia trăiesc împreună cu mama lor la Geneva, în Elveția. Nu este clar dacă au divorțat oficial sau nu. Într-un material media, rusoaica apare menționată ca fiind soția lui.
Alte surse media menționează că magnatul are patru copii din două căsătorii anterioare. A doua soție a lui Shefler a fost Tatiana Kovylina, un model rus și vedetă a show-ului Victoria’s Secret. Cuplul s-ar fi despărțit la sfârșitul anului 2020, înainte de nașterea celui de-al doilea copil, care a fost numit Iuri în onoarea tatălui său.
Numele lui apare și în tranzacția pentru care Angelina Jolie a fost dată în judecată de fostul soț, Brad Pitt.
Despre această informație a scris, la vremea respectivă, și Infoactual: ”Megastarul hollywoodian Brad Pitt a intentat un proces împotriva fostei sale soții, Angelina Jolie, pentru că i-a vândut partea ei din proprietatea franceză pe care au cumpărat-o împreună. Actrița premiată cu Oscar ar fi vândut partea ei din Chateau Miraval și faimoasa sa podgorie către Stoli Group, un producător de băuturi spirtoase cu sediul în Luxemburg, deținut de un oligarh și miliardar rus pe nume Yuri Shefler”.
Foto: wikipedia/wikibiography.in