Draga Olteanu Matei, marea Doamnă a inimilor noastre, a împlinit astăzi 87 de ani!
24 octombrie este ziua de naștere a uneia dintre cele mai îndrăgite actrițe din România. Este vorba de Draga Olteanu matei, care a ajuns la venerabila vârstă de 87 de ani.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1956 iar în luna septembrie a aceluiaşi an a debutat în piesa „Ziariştii” de Alexandru Mirodan. A interpretat, pe scenă, peste 50 de roluri. Pe marele ecran a jucat în peste 90 de filme, majoritatea comedii, debutând în 1955. Este şi scenaristă, având 4 realizări (printre care şi seria „Chiriţa”).
După pensionarea sa din Teatrul Naţional, în 2007, Draga Olteanu Matei s-a retras la Piatra Neamţ, în casa unei bune prietene, unde a înfiinţat compania teatrală Teatrul Vostru.
A fost decorată la 30 mai 2002 cu Ordinul naţional Steaua României în grad de Cavaler, alături de alţi actori, „pentru prestigioasa cariera artistică şi talentul deosebit prin care au dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.
„Nu trebuie sa plangem, cine ajunge la capat, scapa, desi ne dorim sa mai fie ceva. E prea frumoasa viata pe pamant daca stii sa ti-o faci ca sa mai fie ceva de trait dupa. Am scris in unul din caietele mele, m-am rugat lui Dumnezeu daca e sa ne reincarnam, pentru nimic in lume sa n-o faca. Sunt in stare sa fac orice sa nu ma mai nasc, din cauza ca iubesc viata foarte mult. Ma bucur de fiecare lucru, ca suntem aici, ca stam de vorba, ca ati trecut sa ma vedeti”, declara Draga Olteanu Matei, pentru un interviu pentru TVR2, în urmă cu câteva săptămâni.
„Draga Olteanu Matei scrie piese de teatru, la aproape 90 de ani”
După moartea soțului său, renumitul medic Ion Matei, cu care a fost căsătorită timp de 45 de ani, celebra actriță a început să apară din ce în ce mai puțin în presa din România. Draga Olteanu Matei a slăbit foarte mult, iar starea sa de sănătate a avut de suferit. Surse din preajma actriței au dat asigurări, însă, că marea Doamnă a inimilor noastre e bine, voioasă și încă scrie piese de teatru.
„Desigur că are probleme de sănătate, ca orice altă persoană de aproape 90 de ani. Însă nu suferă de vreo afecțiune gravă și în niciun caz nu a încetat din viață. Este bine, voioasă, scrie piese de teatru, citește în curte, se uită la televizor, uneori iese seara la plimbare în jurul casei. Se bucură de bărânețe, de soare, de flori. Ne povestește mereu de soțul dumneaei și ne spune că de abia așteaptă să îl reîntâlnească în Ceruri.
Nu dorește să se întoarcă la București, spune că aici, la Piatra Neamț, este casa dumneai. Este adevărat că nu mai primește atât de mulți musafiri ca în urmă cu 2-3 ani. Obosește mult mai repede, se odihnește mai mult. Îi este și foarte teamă de toată problema aceasta cu coronavirusul, așa că a stat destul de izolată”, au declarat surse de încredere, din apropierea marii actrițe, pentru impact.ro.