Lifestyle

Două cântărețe și doi actori, în drum spre „Ferma vedetelor”. Despre cine este vorba?

Două cântărețe și doi actori, în drum spre „Ferma vedetelor”. Despre cine este vorba?

Două cântărețe și doi actori, în drum spre „Ferma vedetelor”. Despre cine este vorba?

Două echipe, 16 vedete concurente și un duel al echilibrului psihic combinat cu forța fizică, toate acestea se vor întâlni în noul show „Fermieri versus orăşeni”, de la Pro TV. După ce numele primilor 4 concurenți au fost dezvăluite, este rândul altor 4 concurenți.

De data aceasta, 2 cântărețe și 2 actori vor renunța la confortul resimțit pe scenă. Printre cei care vor lupta pentru a demonstra că sunt cei mai buni și că merită titlul de Fermierul anului se numără, de data aceasta, Anda Adam, George Burcea, Paul Diaconescu și Ana Maria Ababei. Ei sunt sunt deciși să depășească orice provocare!

Anda Adam

La începutul carierei, le spunea fanilor ”Nu mă uita”, iar melodia ei devenea unul dintre cele mai cunoscute hituri românești. Astăzi, cariera ei a depășit granițele țării, iar ea a demonstrat că poate îmbina, cu succes, rolul de cântăreață cu cele de mamă, sportivă și femeie de afaceri. Orășeancă convinsă, Anda Adam își dorește să le arate tuturor că ”poate fata”.

„Sunt o persoană ambițioasă, sufletistă și cu o energie, mereu, pozitivă. Cred că pasiunea pentru sport și stilul de viață sănătos mă vor ajuta în această luptă.”

George Burcea

Actor, tătic, om. Așa s-ar descrie, pe scurt, George Burcea. Și-a descoperit pasiunea pentru actorie în timp ce se afla la o piesă de teatru și a știut că trebuie să facă trecerea de la marină spre un domeniu care să-i permită să fie creativ. Nu a avut o copilărie ușoară, dar a învățat foarte multe lucruri despre munca la curte. Consideră că toată experiența de viață îl va ajuta în fermă și îi va da puterea să fie un sătean victorios.

„Viața mi-a demonstrat că noi, oamenii, ne putem adapta în orice situație și cu orice caracter. Atât timp cât suntem disponibili să înțelegem “de ce-ul”. Îmi place foarte mult să tratez orice experiență care mi se dă ca pe un lucru pe care-l fac pentru prima și ultima oară. Iar asta voi face în Ferma.”

Paul Diaconescu

”Bună, ce faci?” nu este doar întrebarea pe care am vrea să i-o adresăm înainte de intrarea în Ferma, ci și numele filmului în care a avut primul lui rol major. Paul a știut că scena este pasiunea lui, încă din clasa a X-a, așa că și-a urmat visul cu fiecare activitate în care s-a implicat. Sociabil și dornic să fie mereu înconjurat de prieteni, a ales viața urbană, iar în Ferma, vrea să fie orășeanul care duce la capăt orice activitate.

„Ferma este o provocare, una majoră, pe care am acceptat-o pentru că nu mai suportam plictiseala covidiană! Nu pot să joc, nu pot să mă distrez după 11, nici măcar in Vamă. :(.”

Ana Maria Ababei

Autentică și tradițională, este săteanca convinsă. Și-a început cariera în muzica populară de la o vârstă fragedă, știind că drumul ei este pe scenă, iar astăzi le spune tuturor la concerte să ”dea muzica mai tare” și să se distreze alături de ea.

Aceeași stare de spirit vrea să o transmită și în concurs, fiind convinsă că poate crea conexiuni de durată și că poate avansa în luptă. Ferma este provocarea asumată, dar să fie tot ceea ce urmează exact așa cum se așteptau? Aflăm, în curând, într-un nou sezon.

„Am zis DA din prima! Abia după, am conștientizat că e cea mai mare provocare din viața mea. Îmi doresc să descopăr lucruri noi, să mă autodepășesc și, în general, îmi plac provocările.”