Social

Donald Trump a uluit America: ”I-a condamnat pe cei care au refuzat să facă aceste lucru”

Donald Trump a uluit America: ”I-a condamnat pe cei care au refuzat să facă aceste lucru”

Joe Biden l-a depășit pe Donald Trump cu mai mult de cinci milioane de voturi , însă mai există încă state care nu au terminat numărarea acestora. Trump încă nu acceptă înfrângerea, scriind azi-noapte pe o rețea de socializare ”vom învinge”. Între timp, Biden și-a ales șeful de personal al Casei Albe.

Liderii grupurilor democrate din Congresul american au cerut astăzi să accept pierderea alegerilor, echipei președintelui în exercițiu.

Donald Trump nu renunță la a contesta rezultatul alegerilor prezidențiale, postând azi-noapte pe Twitter mesajul ”vom învinge”. În jur de 72 de milioane de americani au votat pentru Trump, unii fiind foarte furioși alții șceptici în legătură cu rezultatul alegerilor. Cu toate acestea, oficialii statelor cei electorali au declarat că alegerile au decurs liniștit și fără nereguli.

Democrata Nancy Pelosi, speakerul Camerei Reprezentanților și Charles Schumer, liderul minorității democrate din Senat, au cerut republicanilor, în această dimineață într-o conferință de presă la Capitoliu să recunoască triumful lui Joe Biden și i-au condamnat pe cei care au refuzat-o să o facă, inclusiv pe președintele Donald Trump. Nancy Pelosi a spus că este extrem de regretabil că republicanii au decis să nu recunoască voința poporului și s-au angajat ”într-un circ absurd prin refuzul de a accepta realitatea”.

Liderul minorității democrate din senat, Charles Schumer a declarat că republicanii pun la îndoială alegerile pentru că le este frică de Donald Trump

”Republicanii din Congres pun în mod deliberat la îndoială alegerile din cauză că le este pur și simplu frică de Donald Trump. În această dimneață am un mesaj foarte simplu pentru republicanii din Senat: alegerile s-au încheiat, nu au fost strânse, preşedintele Trump a pierdut. Joe Biden va fi viitorul preşedinte al Statelor Unite, Kamala Harris va fi viitoarea vicepreședintă a Statelor Unite. Republicani din Senat, încetați să negați realitatea! Încetați să mai răspândiți deliberat și iresponsabil îndoieli în legătură cu integritatea procesului nostru democratic. Începeți să vă concentrați asupra COVID”, a declarat Charls Schumer.

Cel mai mare număr de cazuri de noi infecții cu Covid-19 s-a înregistrat ieri: 144:000. Peste 65.000 de americani sunt internați, iar peste 240.000 au fost uciși de noul coronavirus de ieri până astăzi. Numărul infecțiilor a depășit 10 milioane, iar specialiștii spun că este un dezastru unamitar.

În tot acest timp, oficialii din securitatea națională sunt îngrijorați că alte țări ar putea profita de o tranziție lentă a puterii către o nouă administrație Biden, cu preşedintele Trump blocând accesul preşedintelui ales la fonduri și la intelligence, și aceasta pe fondul pandemiei.

James Lankford, senatorul republican, membru al Comisiei pentru securitatea națională a Senatului, a spus ieri că nu are nicio obiecție ca Joe Biden să primească briefingurile prezidențiale zilnice și a promis că va acționa dacă acest lucru nu se va întâmpla până mâine. Însă, nu este foarte clar dacă echipa președintelui ales, va avea acces la informațiile secrete pentru a fi pregătită să facă față amenințărilor la adresa Statelor Unite.

Joe Biden și-a ales șeful de personal al Casei Albe

Ron Klain a fost ales de către președintele Joe Biden ca șef de personal al Casei Albe. Klain a fost coordonatorul răspunsului la criza de sănătate publică Ebola și mult timp, chiar consilierul lui Biden. Acum el va conduce personalul unei Case Albe care va fi dominată la pandemia de coronavirus.

Generalul Mark Milley, șeful Marilor State Majore, a spus ieri în timpul unei ceremonii la un muzeu al Armatei că suntem unici între militari; nu depunem jurământul față de un rege sau o regină, un tiran sau un dictator. Generalul Milley a vorbit într-o săptămână care a cutremurat Pentagonul cu concedierea, printr-un tweet, de către Donald Trump a secretarului apărării, Mark Esper. Donald Trump a instalat la Pentagon în înalte poziții trei fermi loialiști ai săi. Schimbările abrupte au provocat temeri în legătură cu ce ar putea face Trump în ultimele sale două luni la Casa Albă și dacă va fi afectată natura apolitică a Armatei, potrivit Rador.