Ne pleacă marii actori români, dar și alte nume sonore ale cinematografiei internaționale. Am crescut cu filmele lor, care vor rămâne imortalizate pe peliculele de film, pentru totdeauna. Despre doi cunoscuți și apreciați actori, care au părăsit scena internațională, unul după altul, povestește astăzi Infoactual.
Doliu imens la Hollywood. Doi mari actori, din filme celebre, au murit unul după altul. Video
Actorul Paul Sorvino, cunoscut pentru rolul ”Goodfellas” a murit la 83 de ani, luni dimineață, la clinica unde era internat, din cauze naturale. Mesajele privind decesul au venit de la publicistul, precum și de la fiica marelui actor hollywoodian.
Paul Sorvino s-a stins din viață luni dimineață, în timp ce se afla alături de soția sa, Dee Dee Benkie. Soția lui Sorvino a declarat că are inima frântă că omul de lângă ea, care a fost ”dragostea vieții ei și unul dintre cei mai mari interpreți care au apărut vreodată pe ecran”, nu mai este acum, potrivit TMZ.
Roger Neal, publicistul lui Paul Sorvino, a spus că moartea artistului a survenit din cauze naturale, luni dimineață, 25 iulie 2022, la Clinica Mayo din Jacksonville, Florida, SUA, unde acesta era internat de ceva timp, potrivit AP.
Mira Sorvino, fiica inegalabilului actor, a scris și ea despre ”plecarea în lumea de dincolo” a iubitului tată, într-o postare emoționantă pe Twitter:
”Tatăl meu, marele Paul Sobrino, a murit. Inima mea este sfâșiată – o viață de dragoste, bucurie și înțelepciune, alături de el, s-a încheiat. A fost cel mai minunat tată. Îl iubesc. Îți trimit dragoste în stele, tată, în timp ce te înalți”.
My father the great Paul Sorvino has passed. My heart is rent asunder- a life of love and joy and wisdom with him is over. He was the most wonderful father. I love him so much. I’m sending you love in the stars Dad as you ascend.
— Mira Sorvino (@MiraSorvino) July 25, 2022
Paul Sorvino s-a făcut remarcat și pentru rolul sergentului Phil Cerreta din NYPD în ”Law & Order”. Printre alte proiecte cinematografice la care marele actor a lucrat se numără „Nixon„, „Romeo + Julieta„, „Where’s Poppa?”, iar pe micul ecran a jucat în „Godfather of Harlem” și a apărut pe Broadway în „That Championship Season„.
Sorvino s-a născut și a crescut în Brooklyn, tatăl său a fost un imigrant din Italia. El a studiat la Academia Americană de Muzică din New York și a visat să devină cântăreț de operă, dar lucrurile s-au schimbat. Acesta nu a putut merge mai departe cu pasiunea lui pentru că suferea de astm sever. S-a ocupat de Fundația Sorvino Asthma și a scris o carte de succes intitulată „Cum să devii un fost astmatic”.
Paul are 3 copii, printre care actrița Mira Sorvino, câștigătoare a unui premiu Oscar, și actorul/producătorul Michael Sorvino. Actorul devenise și bunicul a cinci nepoți, a scris EVZ.
Și actorul britanic din filmul „Titanic” a murit
David Warner, cunoscutul actor britanic din filmul „Titanic” a murit la vârsta de 80 de ani din cauza unei „boli legate de cancer”. Apropiații vedetei au declarat că au sufletul îndurerat.
David Warner, actor din Marea Britanie, cunoscut pentru rolurile din „Titanic”, „The Omen” și ”Star Trek” s-a stins din viață la 80 de ani.
Familia artistului a anunțat tragica veste „cu inima copleșitor de grea”, într-o declarație pentru BBC.
„În ultimele 18 luni, el și-a abordat diagnosticul cu o grație și o demnitate caracteristice. Ne va lipsi enorm de mult nouă, familiei și prietenilor săi. (…) Avem inima zdrobită.”, au spus rudele.
Și familia a scris un mesaj înduioșător: „Ne va lipsi enorm de mult, nouă, familiei și prietenilor săi, și va fi ținut minte ca un bărbat, partener și tată bun la suflet, generos și plin de compasiune, a cărui moștenire de muncă extraordinară a atins viețile atâtor oameni de-a lungul anilor. Avem inima frântă.”
La momentul morții sale, Warner locuia la Denville Hall din Northwood, Marea Britanie, un adăpost construit special pentru personalităţi din industria divertismentului, a relatat, într-un material amplu, Evenimentul Zilei.
Istoric: David Warner s-a născut la Manchester în 194. El s-a făcut remarcat în filmul „Titanic”, realizat de James Cameron în 1997, în care l-a interpretat pe Spicer Lovejoy. Acesta a avut succes și în pelicula horror „The Omen” din 1976, în rolul fotografului Keith Jennings.
David Warner s-a născut la Manchester în iunie 1941. A făcut primii paşi în actorie după ce s-a înscris la Academia Regală de Artă Dramatică (RADA) din Londra.
Rolul său din filmul „Morgan: A Suitable Case For Tratament” din 1966, în care a jucat alături de Vanessa Redgrave, i-a adus o nominalizare la premiile BAFTA pentru cel mai bun actor în rol principal.
Warner a câştigat un premiu Emmy pentru rolul său din serialul „Masada” din anii 1980, cu Peter O’Toole, în care l-a interpretat pe politicianul roman Pomponius Falco.
Foto: pixabay/ video: youtube