Actual International

Dodon, învinuit pentru un prejudiciu de 12 milioane de dolari, într-un dosar cu energie. Ce crede fostul președinte

Dodon, învinuit pentru un prejudiciu de 12 milioane de dolari, într-un dosar cu energie. Ce crede fostul președinte

O nouă acuză i-a fost înaintată fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon. Încă una, unde acesta a primit statutul de învinuit.

Dodon, învinuit pentru un prejudiciu de 12 milioane de dolari, într-un dosar cu energie. Ce crede fostul președinte

Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, care se află acum în arest la domiciliu, a fost pus sub învinuire în dosarul „Energocom”, după cum anunță Procuratura Generală.

Prejudiciul adus statului, calculat de oamenii legii moldoveni, se ridică la aproape 12 milioane de dolari, scrie Deschide.md.

Procurorii din țara vecină i-au înaintat, oficial, lui Igor Dodon învinuirea cu privire la săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, săvârșite de o persoană cu funcție de demnitate publică, în interesul unui grup criminal organizat (art.46, art.328 alin.(3) din Codul penal).

Potrivit comunicatului Procuraturii Generale, învinuirea formulată se referă la acțiunile din perioada anilor 2008-2009, atunci când aacesta a deținut funcția de prim-viceprim-ministru, ministru al Economiei și Comerțului.

”Urmare a acțiunilor nominalizate, statului în persoana SA ,,Energocom” i-au fost cauzate daune în proporții deosebit de mari în valoare de 11 927 173 dolari SUA, echivalentul a 123 957 916 lei, mijloace bănești care au fost transferate ulterior pe conturile unor companii off-shore”, transmite PG a RM.

Despre demersul recent al procurorilor moldoveni, a anunțat chiar fostul  președinte moldovean, Igor Dodon, pe pagina sa de Facebook.

Și se jură că nu…

La rândul lui, Igor Dodon se disculpă. El crede că până acum nu au fostă găsite probe concrete în celelalte dosare în care este anchetat, dar și arestat la domiciliu, motiv pentru care s-a mai găsit ceva nou.

”Am fost invitat la Procuratura Generală, să-mi fie adusă acuzare într-un dosar legat de evenimentele de acum 14 ani. Vorbim despre procurarea de energie electrică din Ucraina.

Probabil, procurorii nu găsesc probe pentru celelalte capete de acuzare, așa că au decis să devină mai activi pe acest caz. Dar atunci, 14 ani în urmă, noi am procurat energie electrică mai ieftin decât multe țări din regiune.

Dacă au decis să mă facă învinuit pe acel caz, atunci ce putem spune despre evenimentele recente, când Moldova cumpără resurse energetice prin acorduri secrete? În situația dată, actualei conduceri a țării și ministrului Infrastructurii ar trebui să-i fie aduse învinuiri în fiecare zi”, a scris Igor Dodon , pe pagina sa de social media.

Orice ar fi făcut în trecut, Igor Dodon nu pierde nici măcar o ocazie fără a face o paralelă între ce a fost și ce este, trecutul lui și prezentul din ziua de azi a țării al cărei președinte a fost o bună bucată de vreme.