Aseară, o doctoriţă din Spitalul Județean Pitești a fost reținută, pentru luare de mită, în urma unui flagrant. Culmea ironiei este că anchetatorii au mai descoperit încă un adevăr șocant legat de persoana în cauză. Despre ce este vorba mai exact, în cele ce urmează.
Doctoriță prinsă în flagrant când lua șpagă de la un pacient. Anchetatorii au mai descoperit un amănunt șocant
Medicul, angajat în secția Medicală II ar fi primit de la cel puțin 20 de persoane, pacienți sau rude de-ale lor, diferite sume de bani sau bunuri, ca să-i trateze, conform DGA Argeş.
Dar se pare că femeia (Liliana Berca, potrivit presei locale) nu este la prima abatere de acest fel. Anchetatorii au descoperit că în anul 2010, pe vremea când lucra la Casa Județeană de Pensii Olt, actuala doctoriță a fost prinsă, tot în flagrant, când primea mită, motiv pentru care a și stat în spatele gratiilor aproape o lună de zile.
După patru ani de procese, magistrații de la Tribunalul Olt au decis să o condamne la trei ani de închisoare cu suspedare pentru că a primit diverse „cadouri „ precum cafea, alcool, parfumuri, țigări sau cutii de bomboane, pentru a pensiona sute de persoane, scrie presa.
Ea este doctorița din Pitești reținută pentru luare și dare de mită
Prin urmare, în prezent, femeia este cercetată pentru două infracțiuni: luare de mită în formă continuată și dare de mită. Acestea sunt menționate în comunicatul DGA:
”În cursul zilei de astăzi, 09.11.2022, lucrătorii Serviciului Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au efectuat două percheziții domiciliare la sediul Spitalului Județean de Urgență Pitești, unde își desfășoară activitatea un medic primar, care are calitatea de suspect într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată și dare de mită.
Până în prezent, din probatoriul administrat, rezultă că medicul a primit de la un număr de cel puțin 20 de persoane, având calitatea de pacienți sau aparținători ai acestora, diferite sume de bani sau bunuri, în legătura cu exercitarea actului medical. Față de acesta s-a dispus măsura reținerii pentru o durată de 24 de ore. Pe parcursul cercetărilor, lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și Brigăzii Operațiuni Speciale Pitești”.
Față de acesta s-a dispus măsura reținerii pentru o durată de 24 de ore. Cercetările pe cazul dat continuă.