Actual

DNA a început urmărirea penală împotriva lui Tăriceanu. Este oficial

DNA a început urmărirea penală împotriva lui Tăriceanu. Este oficial

DNA a cerut, zilele trecute, procurorului general sesizarea președintelui Klaus Iohannis pentru încuviințarea urmăririi penale împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu.

El este acuzat că în perioada 2007-2008, când era premier, ar fi primit de la reprezentanții unei companii austriece foloase materiale în valoare de 800.000 de dolari, constând în plata unor servicii de consultanță. În schimb, Tăriceanu și-ar fi exercitat atribuțiile, astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei.

DNA dispus, vineri, începerea urmării penale pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru fapta de luare de mită. De asemenea, procurorii au dispus şi un sechestru asigurător în valoare de 800.000 de dolari.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 13 ianuarie a.c., ministrului justiției, domnul Stelian-Cristian Ion, cererea de urmărire penală a domnului Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu, în calitate de fost prim-ministru în perioada 29 decembrie 2004 – 22 decembrie 2008, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 668/P/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, sub aspectul săvârșirii de către acesta a unei infracțiuni de luare de mită”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale

Tăriceanu este urmărit penal. Comunicatul DNA

Vineri, DNA a emis un comunicat de presă în care confirmă oficial începerea urmăririi penale împotriva fostului premier, precum și capetele de acuzare

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul POPESCU-TĂRICEANU CĂLIN CONSTANTIN ANTON, la data faptei prim ministru al Guvernului României, pentru săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită.

În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

Suspectul Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton, în calitate de prim ministru, ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanții unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanță.

În schimb, acesta și-ar fi exercitat atribuțiile astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei. Suma de 800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăților făcute de statul român către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore.

Prezentul dosar a fost constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii D.N.A la cererea autorităților judiciare austriece.

După respingerea, la data de 3 iunie 2019, a cererii inițiale de încuviințare a urmăririi penale de către Senat (instituție învestită cu soluționarea având în vedere calitatea de senator a lui Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton la acea dată), procurorii au efectuat, în același dosar, acte de urmărire penală cu privire la fapte și alte persoane.

Ca urmare a administrării unor probe suplimentare, au rezultat elemente de noutate care au conturat starea de fapt mai sus menționată cu referire la fostul demnitar.

Suspectului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În vederea confiscării obiectului infracțiunii de luare de mită, în cauză s-a dispus sechestru asigurator pe bunuri imobile aparținând suspectului Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton până la concurența sumei de 800.000 USD, echivalent în lei – 3.204.640 lei” se arată în comunicatul DNA.