Afirmația vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei vine după ce Suedia și Finlanda iau în considerare o intrare mai rapidă în NATO. Rusia va disloca arme nucleare şi rachete hipersonice într-o enclavă a sa din Europa.
„Rusia va trebui să îşi consolideze forţele terestre, navale şi aeriene în Marea Baltică!”
Într-o declarație oferită joi și preluată de Reuters, Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat că Rusia va trebui să îşi consolideze forţele terestre, navale şi aeriene în Marea Baltică:
„Nu se mai poate vorbi despre un statut non-nuclear pentru Marea Baltică – echilibrul trebuie restabilit”, a spus Medvedev.
El a adăugat că speră ca Finlanda şi Suedia să dea dovadă de raţiune. În caz contrar – a spus Medvedev – acestea vor trebui să accepte ideea că vor avea în apropierea lor arme nucleare şi rachete hipersonice.
Întrebat cum vede posibila aderare a Suediei şi a Finlandei la NATO, ca urmare a acestui avertisment din partea Rusiei, un oficial al Departamentul de Stat al SUA a spus că nu există nicio schimbare în poziţia Washingtonului şi a repetat că „uşa deschisă a NATO este o uşă deschisă”.
„Fără să vorbim despre vreo ţară în special, nu am fi îngrijoraţi că extinderea unei alianţe defensive ar face altceva decât să promoveze stabilitatea pe continentul european”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, într-un briefing.
Lituania a spus că ameninţările Rusiei nu sunt nimic nou şi că Moscova a desfăşurat arme nucleare la Kaliningrad cu mult înainte de războiul din Ucraina. NATO nu a răspuns, deocamdată, avertismentului Rusiei.
Vladimir Putin susţine că „operaţiunea militară specială” din Ucraina este necesară pentru că SUA folosesc Ucraina pentru a ameninţa Rusia, iar Moscova este nevoită să reacţioneze împotriva persecutării populaţiei rusofone din Ucraina.
Finlanda – care împarte o graniţă de 1.300 km cu Rusia – şi Suedia iau în considerare aderarea la alianţa NATO. Finlanda va lua o decizie în acest sens în următoarele săptămâni, a declarat, miercuri, prim-ministrul Sanna Marin.
Rusia are cel mai mare arsenal de focoase nucleare din lume şi, alături de China şi Statele Unite, este unul dintre liderii mondiali în tehnologia rachetelor hipersonice.