Actual International

Directorul financiar al celui mai mare producător de aur din Rusia a demisionat

Directorul financiar al celui mai mare producător de aur din Rusia a demisionat
EVZ

Producătorul rus de aur de top Polyus a anunțat că vicepreședintele senior al companiei pentru finanțe și strategie a demisionat din funcție.

Directorul financiar al celui mai mare producător de aur din Rusia a demisionat

Producătorul rus de aur de top Polyus a anunțat că directorul financiar, vicepreședintele senior al companiei pentru finanțe și strategie, Mihail Stiskin, a demisionat din funcție.

În plus, Stiskin a renunțat la locul din Consiliul de Administrație al Polyus încă din data de 29 noiembrie 2022, tot prin demisie.

Ulteiror, postul a fost desființat, după cum au anunțat ceilalți membri ai conducerii firmei producătoare de aur rus, scrie presa externă.

Postul de vicepreședinte senior, Finanțe și Strategie, nu va mai exista, potrivit anunțului companiei. Vicepreședinții pentru planificare și economie, Anna Lobanova, și pentru strategie și dezvoltarea afacerilor, Anton Rumyantsev, își vor păstra responsabilitățile respective și vor menține operațiunile corporative.

Ce se știe despre acest producător de aur

Polyus este cel mai mare producător de aur din Rusia și cel mai mare miner de aur din lume după cantitatea de rezerve. Compania exploatează șase mine de aur în Rusia și dezvoltă alte câteva proiecte de mare anvergură. În 2021, de exemplu, Polyus a produs peste 2,7 milioane de uncii de aur.

PJSC Polyus ( ПАО „Полюс”) este o companie rusească de exploatare a aurului. Cel mai mare producător de aur din Rusia și una dintre primele 10 companii miniere de aur la nivel global în funcție de producție, cu 2,84 milioane de uncii de aur produse în anul 2019.

Are sediul central la Moscova și este listată la Bursa de Valori din Moscova. Principalele active ale Polyus sunt situate în Siberia de Est și în Orientul Îndepărtat al Rusiei, în regiunile Krasnoyarsk Krai, Irkutsk Oblast, Magadan Oblast și Republica Sakha.

Compania este controlată de doi oligarhi: Said Kerimov (fiul miliardarului Kerimov) și politicianului rus Suleyman Kerimov.

Polyus deține a treia cea mai mare rezervă de aur din lume, cu 64,4 milioane de uncii de rezerve de aur dovedite și probabile, și a doua cea mai mare bază de resurse minerale la nivel global, cu 193 de uncii de aur.

După sancțiunile internaționale, care au afectat sistemul bancar al Rusiei, orientarea lui Putin spre aurul rusesc a devenit o certitudine.