Din păcate, este vestea neagră a zilei! Anunț trist despre maestrul Benone Sinulescu. Artistul a fost găsit prăbușit în casă și, în loc să fie tratat într-un spital de specialitate, a fost dus la un centru paleativ, potrivit impresarul Ionuț Pavel.
Impresarul artistului, Ionuț Pavel, a declarat în cadrul unei intervenții telefonice la România TV că starea de sănătate a lui Benone Sinulescu este una delicată și că moartea sa este sigură în câteva zile, dacă nu sunt luate măsuri urgente.
Îndrăgitul cântăreț de muzică populară Benone Sinulescu, a fost găsit în stare de inconștiență în locuință și a fost transportat la un centru de îngrijiri paleative. Starea sănătății sale este gravă.
‘Este vorba despre o situație care durează de ceva vreme, cam de un an. Noi am vrut să-i păstrăm imaginea intactă și n-am ieșit cu intervenții. Acum simt că este nevoie. În clipa de față, artistul se află într-o stare foarte gravă și se stinge fără să aibă vreun ajutor de specialitate, într-o clinică de îngrijiri paleative de lângă Arad.’, a declarat Ionuț Pavel la RomâniaTV.
Din păcate, este vestea negră a zilei! Impresarul a atras atenția asupra faptului că ‘moartea dânsului este sigură în câteva zile, dacă nu se iau măsuri în clipa aceasta.
‘Familiei îi este frică pentru imaginea maestrului. În clinica respectivă nu are îngrijire de specialitate, atât timp cât dânșii nu au un RMN, nu au posibilitatea să facă o electroencefalogramă, nu au un neuropsihiatru care să se poată ocupa de el sau medicamentația necesară.’, a adăugat impresarul.
‘Nu știm decât ce am aflat din diverse surse. În ultimele luni am avut din ce în ce mai puține informații despre dânsul. Nu vrem să acuzăm pe nimeni, ci doar ca maestrul să fie bine, să ajungă la un spital de urgență unde să-i fie evaluată starea de sănătate.’, a mai spus el.
Potrivit declarațiilor făcute de Ionuț Pavel, Benone Sinulescu a fost găsit inconștient în casă și, ‘în loc să ajungă la un spital de urgență, a ajuns la clinica de îngrijiri paleative.’
Fiind întrebat cine nu vrea ca Benone Sinulescu să ajungă la o unitate sanitară de specialitate, Ionuț Pavel a spus: ‘nu vreau să acuz pe nimeni… Noi am ținut secret pentru că era vorba de imaginea artistului, dar acum e vorba de viața lui. Poate cineva îl va ajuta. Este un om mult prea mare pentru neamul acesta! Poate reușim și noi să facem o minune pentru el!’.
‘Nu putem să renunțăm la el și să așteptăm să moară! Este o atitudine medievală!’, a afirmat el.
‘Un specialist a spus că trebuie operat de urgență’
‘El a fost îngrijit de un specialist, în ultimele luni, care a tras un semnal de alarmă că trebuie operat de urgență din cauza înfundării arterei carotide. A cerut și schimbarea medicației. S-a schimbat medicația, dar starea lui nu s-a îmbunătățit. Dacă e nevoie, trebuie să se ajungă la operație. Benone Sinulescu a avut și tensiunea de 20 cu 10 zilele trecute. Persoanele din jurul său au crezut că nu se poate întâmpla mai rău.’
Ionuț Pavel a spus, în încheiere, că: ‘eu cu doamna Sinulescu nu ne aflăm în cele mai bune relații în clipa de față, dar am încercat și am reușit să mai vorbesc cu un nepot de-ai dânsului. Și el caută să-și protejeze familia.’