Liderii statelor G7 s-au reunit pentru două zile la Castelul Elmau, în munţii din sudul Germaniei, începând de duminică, pentru a discuta diverse subiecte, de la Războiul rus din Ucraina la securitatea alimentară şi lupta împotriva modificărilor climatice, relatează AFP.
Dilema liderilor G7: „Sacourile pe noi sau le dăm jos?”. „Trebuie să ne arătăm pectoralii”
Liderii marilor puteri, inclusiv preşedintele american Joe Biden s-au mutat pentru două zile în Alpii bavarezi, la summit anual al clubului Celor Şapte (G7) cele mai industrializate ţări – Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit şi Statele Unite.
Pe lângă lucrurile serioase, liderii statelor G7 au avut puterea şi timpul pentru câteva glume, destul de amuzante.
Liderii G7 au făcut glume, duminică, pe seama imaginii de bărbat dur a lui Vladimir Putin, spunând că poate ar trebui să își dea jos sacourile.
“Ne păstrăm sacourile? Ne dăm jos sacourile?”, a întrebat premierul britanic Boris Johnson când s-a aşezat la masă la Castelul Elmau din Bavaria, unde cancelarul Olaf Scholz găzduieşte reuniunea G7.
Liderii din Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, SUA şi Uniunea Europeană au reflectat cu privire la dilema legată de îmbrăcăminte.
Premierul canadian Justin Trudeau a sugerat ca liderii să aşteaptă să facă fotografia oficială înainte să-şi dea jos sacourile, iar atunci Johnson a început seria glumelor.
“Trebuie să arătăm că suntem mai duri decât Putin”.
Şi glumele au continuat.
“Va trebui să prezentăm tabloul de călărie la pieptul gol”, a spus Trudeau, referindu-se la celebra fotografie din 2009 a lui Putin în care liderul rus apare călare pe un cal la pieptul gol.
“Călăria este cea mai bună”, a afirmat şi Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, aparent fără să îşi spună părerea despre chestiunea legată de îmbrăcăminte.
Boris Johnson a reacţionat imediat.
“Trebuie să le arătăm pectoralii noştri”.
Liderii au pozat în faţa reporterilor, cu sacourile pe ei, după care jurnaliştii au părăsit încăperea.
Marea Britanie, Statele Unite, Canada şi Japonia vor interzice importurile de aur rusesc
Liderii din Franţa, Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Italia, Canada şi Japonia se întâlnesc în Alpii Bavarezi la Schloss Elmau.
Înainte de startul discuțiilor, guvernul de la Londra și președintele Biden au anunțat că Marea Britanie, Statele Unite, Canada şi Japonia vor interzice importurile de aur rusesc. Totodată, președinta Comisiei Europene a declarat că impactul global negativ al invaziei ruse va fi în centrul discuțiilor de la reuniunea G7.
În plus, Boris Johnson a făcut apel la grupul G7 să nu „abandoneze” Ucraina după mai bine de patru luni de război.