Lifestyle

DIICOT. Percheziții și rețineri în două județe. Ce provocare a pus la cale un suspect

DIICOT. Percheziții și rețineri în două județe. Ce provocare a pus la cale un suspect

Diferite surse judiciare au declarat că protestatarul Cristian Dide a procurat canabis din afara ţării, dar şi din România şi a trimis două colete cu droguri la sediile DIICOT – Structura Centrală şi Serviciul Teritorial Iaşi.

„Luni dimineaţă, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Iaşi, au efectuat nouă percheziţii domiciliare în judeţele Ilfov şi Călăraşi şi în Bucureşti, la sediile unor societăţi comerciale (magazine) şi la locuinţele unor persoane fizice suspectate de săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi introducere în ţară de droguri de risc (canabis şi produse cu conţinut THC)”, se arată întrun comunicat al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Canabis distribuit prin intermediul unor societăţi de curierat

Conform comunicatului DIICOT, o persoană a procurat din afara ţării, dar şi de pe teritoriul României cantităţi de canabis pe care le-a deţinut şi distribuit prin intermediul unor societăţi de curierat. O parte dintre aceste stupefiante au fost trimise, sub formă de colete, către DIICOT – Structura Centrală şi Serviciul Teritorial Iaşi.

Surse judiciare au declarat că persoana respectivă este protestatarul Cristian Dide. Este un fapt cunoscut că Cristian Dide s-a exprimat public în mai multe rânduri pentru legalizarea consumului de canabis în România.

În urma percheziţiilor efectuate, au fost ridicate produse şi substanţe, susceptibile a face parte din categoria drogurilor.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi au fost conduse, în vedere audierii, trei persoane.

Conform DIICOT, acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul DCCO și al jandarmilor din cadrul BSIJ. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Tot luni, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În cauză s-a reținut faptul că, inculpatul a comercializat substanțe psihoactive către consumatori de pe raza județului Bistrița-Năsăud. În cursul zilei de astăzi, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Bistrița-Năsăud cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.