Lifestyle

DIICOT a neutralizat o bandă de traficanți de migranți. Cât era de extinsă

DIICOT a neutralizat o bandă de traficanți de migranți. Cât era de extinsă

La data de 05.10.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Timișoara au efectuat un număr de 19 percheziții domiciliare, pe raza județului Timiș și a municipiului București, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, informează un comunicat al DIICOT.

„În cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna iulie 2021 şi până la data de 30.09.2021, un număr de 24 de suspecţi – 2 cetăţeni iranieni, 4 cetăţeni români şi 18 cetăţeni afgani – au pus bazele unui grup infracţional organizat, cu scopul de a înlesni trecerea ilegală a frontiereri a unor de migranţi de orgine afgană şi pakistaneză”, se arată în comunicat.

Grupurile de migranţi, formate în general din 4-16 persoane, erau preluate din zona frontierei României cu Serbia, urcate în taximetre, fiind transportate ulterior în municipiul Timişoara. Acolo, migranții fie erau cazaţi în apartamente închiriate, fie erau debarcați în apropierea unor centre comerciale din Timişoara pentru a se adăposti, în funcție de suma pe care o achitau către organizatori, respectiv între 500 şi 1.500 euro de persoană, pentru operaţiunile desfăşurate strict pe teritoriul judeţelor Timişoara, Arad şi Hunedoara.
Migranţii care reuşeau să achite preţul cerut erau transportaţi de către cetăţenii români, în maximum trei zile de la cazare, într-una din parcările de TIR Ilia, Chizătău, Şustra, Giarmata, Şagu, M11, Pecica sau Lugoj, toate situate pe Autostrada A1 Deva-Nădlac. O dată ce grupurile de migranţi ajungeau în parcări, organizatorii se ocupau de identificarea TIR-urilor nesigilate, pe care le deschideau pentru a verifica tipul de marfă şi destinaţia (prin scanarea codului QR de pe colete), stabilind astfel dacă respectivul TIR putea fi încărcat cu migranţi, în funcție de destinația acestuia.

Activitatea infracţională a fost structurată pe trei paliere:

1.    Segmentul de finanţare era asigurat de către liderii grupării care aveau rolul de a încasa sumele de bani provenite de la organizatorii grupurilor de migranţi care acţionează pe filiera Turcia-Serbia, sume de bani care erau folosite pentru organizarea reţelei pe teritoriul României. În acest sens, aceștia se deplasau de la Bucureşti la Timişoara, achitând cheltuielile ocazionate de traficul de migranţi, sumele datorate organizatorilor afgani (liderii de grup ai parcărilor) care efectuau activităţile de transfer şi introducere în tiruri. La rândul lor, organizatorii afgani ai parcărilor, achitau contravaloarea serviciilor de transport către șoferii de taxi.
2.    Segmentul de organizare a activităţilor infracţionale în parcări, era asigurat de câte patru cetăţeni afgani pentru fiecare parcare, aceștia acționând doar în parcarea alocată.
3.     Segmentul de transport intern ce era asigurat de către cetăţeni români, șoferi de taxi. Membrii grupului infracțional au derulat în mod continuu, începând din luna iulie 2021, activitatea de trafic de migranţi, până la acest moment, fiind identificate un număr de 53 de acte materiale, produsul infracțional estimat în cauză fiind de aproximativ 500.000 de euro.
La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 27 de persoane.

„Cercetările s-au desfăşurat în baza unui acord pentru constituirea unei Echipe Comune de Anchetă – JIT(Joint Investigation Team), la nivelul Eurojust, între DIICOT și Departamentul de Procuratură Publică Traunstein din Germania, 4 polițiști germani fiind delegați să asiste la activitățile desfășurate pe teritoriul României.
Suportul financiar și logistic a fost asigurat de către EUROJUST”

Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul DCCO, al polițiștilor de frontieră din cadrul SPCMIIT Timișoara și ITPF Oradea, al lucrătorilor de poliție din cadrul IPJ Timiș, al jandarmilor din cadrul IJJ Timiș și al ofițerilor Europol.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.