Social

Diferențele în decesele COVID! Marcel Ciolacu: Se va afla adevărul

antena 3

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a mărturisit că în ciuda faptului că cererea Partidului Social Democrat de înființare a comisiei de anchetă privind decesele COVID a fost respinsă, ”se va afla adevărul”.

Există o manipulare a cifrelor

„Noi am observat și jurnaliștii au tot spus că există o manipulare a cifrelor, a raportărilor. A venit Vlad Voiculescu, membru al Cabinetului, nu știu de la PLUS, de la USR, de la PNL, UDMR, Coaliția pierzătorilor și a spus: „Domnule, toate statisticile au fost manipulate ca să se poată ține alegeri în România”. Așa a spus. A spus public, a publicat pe Facebook și a explicat cum. Au fost scoase din statistici focare ca să ne încadrăm în cifre, nu au fost făcute raportările de la toate centrele. A explicat și cum.

Normal, într-un stat democratic, se face o Comisie de anchetă la nivelul Parlamentului să aflăm adevărul. Dacă este o latură penală, atunci merge la Parchet sau la alte instituții. Atributul Parlamentului este ca cetățenii să afle totuși dacă a existat așa ceva sau nu. Nu am spus eu, noi am bănuit uitându-ne timp de șase luni cum se modificau în funcție de interesele politice și electorale anumite statistici”, a declarat Marcel Ciolacu.

Nu poți să uiți că ți-ai înmormântat pe cei apropiați în saci

„Domnule, cifrele nu mint niciodată. Aveți grijă, că se va afla adevărul”. Și a venit un ministru de-al lor… Nu știu de ce a făcut-o, poate ca să șantajeze ca să nu fie schimbat. Mai mult, există un raport cu decesele, finalizat la Ministerul Sănătății. O aștept pe doamna ministru să facă public acest raport. Am înțeles că e vorba de 2.500 de morți, de români decedați, batjocoriți, înmormântați în saci. Măcar familiile lor trebuie să afle ce s-a întâmplat cu acești morți. 2.500 sunt dublu față de cât s-a murit la Revoluție în 1989.

Am solicitat să facem Comisie de anchetă să aflăm adevărul. Nu am spus-o noi, a venit ministrul lor și a spus: „Domnule, nu sunt declarați morți”. Ministrul lor, membrul lor. Venim cu Comisie de anchetă în Parlament și ei votează împotrivă, deci la ce să ne mai așteptăm. Ani de zile ne-au mințit. Au vorbit de transparență, de profesionalizare și vedem acum ce fac când sunt la Putere. Sunt ferm convins că românii vor sancționa aceste lucruri și nu le vor uita niciodată. Nu poți să uiți că ți-ai înmormântat pe cei apropiați în saci, în batjocură”, a mai spus Marcel Ciolacu la DC News, citat de Antena 3.