Actual

Diferenţele de raportare a deceselor COVID. Care sunt concluziile anchetei realizate la solicitarea PSD

Diferenţele de raportare a deceselor COVID. Care sunt concluziile anchetei realizate la solicitarea PSD

Diferenţele de raportare a deceselor COVID. Concluziile anchetei privind diferenţele de raportare a deceselor COVID în cele două platforme informatice folosite de autorităţi vor fi folosite pentru îmbunătăţirea procedurilor, astfel încât erori de acest fel să nu mai apară.

Este ceea ce a spus în Parlament ministrul sănătăţii, Ioana Mihăila, care a prezentat în plenul Camerei Deputaţilor date din anchetă, la solicitarea PSD.

Potrivit ministrului, diferenţa de raportare, de aproximativ 7.000 de decese, a apărut în urma unor erori umane sau neînţelegeri ale metodologiilor, care au fost schimbate de mai multe ori de la începutul pandemiei. Deputaţii social-democraţi nu au fost mulţumiţi însă de răspunsurile ministrului.

Diferenţele de raportare a deceselor COVID. Ministrul Ioana Mihăilă a prezentat în plenul Camerei Deputaţilor mai multe informații din documentul publicat săptămâna trecută cu privire la decesele de COVID-19. Ministrul a subliniat că în sistemul de sănătate există sincope și că vor fi luate măsuri pentru asigurarea reformei în acest domeniu.

Ioana Mihăilă: Responsabilul din cadrul Ministerului Sănătăţii este un comitet numit în mandatul precedent, al lui Vlad Voiculescu și vom lua toate măsurile pentru cercetarea disciplinară a acestora. Nu vom începe o vânătoare a vinovaţilor, dar avem la dispoziţie informaţiile necesare pentru a lua măsurile care se impun.

Guvernul nu a dat dovadă de profesionalism în gestionarea pandemiei, au spus social-democrații, care i-au cerut ministrului sănătății să prezinte inclusiv măsurile pentru reglementarea situației.

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu: Din apostolii transparenţei aţi devenit un soi de comisari politici ai secretomaniei, capabili să explice o dramă naţională ca pe o birocratică înşiruire de erori umane.

Modul de gestionare a pandemiei a fost criticat și de reprezentanții AUR. La dezbaterile din plen, PNL și UDMR au cerut o comunicare fără echivoc a datelor, iar deputații USR-PLUS au subliniat că o creștere a încrederii în măsurile aplicate de autorități depinde de restituirea adevărului cu privire la datele legate de pandemie, a transmis RRA.