Chiar dacă au trecut 30 de ani de când cuplul Ceaușescu a fost condamnat la moarte prin împușcare, mulți se întreabă cum reușea fostul președinte să se mențină în formă. Ce mânca Nicolae Ceauşescu la micul dejun, prânz sau cină? După moartea lor, cei care au i-au slujit ani la rând au dezvăluit ce pretenţii culinare avea dictatorul și soția acestuia.
Ceaușescu nu consuma cafea, ci o licoare preferată de englezi
Nicolae Ceauşescu avea un regim alimentar auster. Fostul președinte se trezea în fiecare dimineaţă la aproximativ aceeaşi oră. La ora 8 ajungea în biroul său, apoi servea micul dejun, alături de Elena Ceauşescu şi consta în ouă fierte, o felie de şuncă sau brânză. Nu consuma cafea, ci prefera, în fiecare dimineaţă, ceai cu lapte.
Lui Ceaușescu nu-i plăceau fructele, însă consuma zilnic suc de fructe. Cel mai des, dictatorul comunist bea un suc de grapefruit, după amiază.
Ce obicei bizar avea dictatorul?
Urmărit de teama de a nu fi otrăvit, Nicolae Ceauşescu dispunea ca, în deplasările oficiale, să consume mâncarea de acasă, stârnind astfel nedumerirea oficialilor din ţările unde efectua vizitele. Acest aspect a mai fost însă pus şi pe seama faptului că dictatorul nu a apreciat niciodată preparate exotice şi că regimul diabetic îi impunea un anume tip de alimentaţie, mai ales înainte ca Elena Ceauşescu să-şi dea acordul pentru tratamentul cu insulină.
Care era desertul preferat al Elenei Ceauşescu?
Preferinţele lor culinare erau tradiţionale. Fosta menajeră a cuplului a mărturisit că a învăţat de la Elena Ceauşescu să prepare colivă, care era desertul ei preferat.
Ceaușescu, mare amator de legume şi verdeţuri
Nicolae Ceauşescu era mare amator de legume şi verdeţuri. Servea cu mare plăcere borş de ştevie, lobodă, piure de urzici. Adesea, bucătarii îi preparau musca de legume cu ou şi smântână, friptură sau cerea salată de roşii cu brânză proaspătă.
Cu toate că era vânător pasionat, dictatorul nu consuma prea multă carne, iar odată cu bolile de care suferea, a fost nevoit să se supună unui regim alimentar strict.
Deși nu se celebrau sărbătorile religioase, cei doi conducători respectau tradiţia în familie. Astfel, celebrau Paştele şi Crăciunul, cu preparate tradiţionale precum sarmale, piftie, salata beof, care era preferata lui Nicolae Ceauşescu.
Deoarece suferea de diabet sever, dulciurile erau rare în meniul său şi atunci când existau erau preparate cu îndulcitori naturali precum siropul de arţar. În ultimii ani, institutele de cercetare au primit drept sarcină studierea şi cultivarea intensivă a steviei, o plantă care are o putere de îndulcire de 300 de ori mai mare decât zahărul, tocmai pentru a veni în sprijinul dictatorului.
Un capitol special în preferinţele culinare îl reprezentau preparatele din peşte – borş, plachie, saramură, potrivit csid.ro.