Lifestyle

Dieta de toamnă. Alimente recomandate de nutriționist: Trebuie să fim foarte atenți!

Dieta de toamnă. Alimente recomandate de nutriționist: Trebuie să fim foarte atenți!

Dieta de toamnă. Deși în acest anotimp scade considerabil motivația de a avea o alimentație sănătoasă, este cea mai bună perioadă pentru a slăbi. Iată care sunt alimentele recomandată de Cori Grămescu, nutriționist.

Toamna ne scade motivația de a avea o alimentație sănătoasă, dar aparent este perioada cea mai bună de a începe să faceți schimbări alimentare pentru că ingredintele în sine sunt mult mai gustoase, comparativ cu luna ianuarie când ingredientele nu mai sunt mâncate cu așa mare drag. O zi de meniu santos pentru o zi ar trebui să arate cam arate așa…

Cea mai mare parte de alimente dintr-o zi ar trebui să fie formată din legume și pentru a ne asigura necesarul de nutrienți și carbohidrați avem nevoie de 700-1000g pe zi din legume variate, excluzând cartoful. Apoi, avem nevoie și de fructe pentru că ne ajută să potolim pofta de dulce, undeva la 200-300g de fructe ne asigură deopotrivă și necesarul de glucide simple și pe de altă parte, să avem un tranzit digestiv bun și suficiente vitamine.

„Trebuie să fim foarte atenți cu aportul de proteine”

Mai ales în perioadele de slăbire trebuie să fim foarte atenți cu aportul de proteine pentru a acoperi măcar acel minim necesar proteic de 0,8 g de proteină per kg corp, iar în slăbire putem să urcăm până la 1,2 g de proteină per kg corp, ceea ce înseamnă că am avea nevoie de 200-350g de pește, carne sau lactate mai dense, precum brânza telemea. Tot în categoria proteinelor intră și produsele pentru micul dejun: iaurtul, branzica proaspătă de vaci, ouăle și proteinele vegetale (humus sau pate de linte). Apoi, avem nevoie de o cantitate mică de glucide simple, deși cantitatea variază, pentru majoritatea oamenilor este suficient dacă se consumă o cantitate mică de orez, paste, pâine cu maia sau 100-150g de cartof. Eu le recomand clientelor să aibă între 50-70g de cereale integrale în meniul zilnic ca să nu resimtă senzația de foame agresivă.

Din această schemă nu trebuie să lipsească nici grăsimile sănătoase, de preferat consumate în stare naturală, cele mai bune surse sunt semințele și nuci romanești care sunt bogate în minerale și grăsimi sănătoase și spre deosesbire de variantele populare, precum caju sau migdale, sunt neprocesate termic. De asemenea, și avocado este o variantă accesibilă în perioada aceasta și peștele oceanic sau peștele de apă sărată de captură pentru că este o sursă bună de Omega 3″, a scris Cori Grămescu pe Facebook.