Lifestyle

Dicționarul viselor! La ce te poți aștepta când visezi astfel de copaci

Poluarea cu ozon crește rata bolilor cardiovasculare; sursă foto: revista galenus.ro.
Credit imagine: revistagalenus.ro

Este un lucru bine știut că visele au însemnătate. Părinții psihanalizei au vorbit despre semnificația simbolică a imaginilor pe care le vedem în timpul somnului. Pentru unii, ce visează noaptea poate fi o cale de a intui ce li se va întâmpla. Pentru alții, este o cale de a-și înțelege mai bine temerile și dorințele, iar pentru alții, în fine, este calea minții de a „duce gunoiul” cumulat peste zi.

Foarte multe persoane au vise recurente. Un număr mare de persoane visează că au probleme cu dinții, că se află într-o situație publică jenantă sau că le sunt împărtășite sentimentele de către persoana iubită. La fel de frecvente sunt și visele care au în centrul lor copaci. Însă, în funcție de starea în care se află copacul și tipul de arbore pe care îl visezi, simbolistica ar putea fi diferită.

Cele mai frecvente vise cu copaci

În cazul în care visezi copaci înfloriți, este posibil ca în viața ta interioară să fi apărut o nouă persoană dragă. Este foarte posibil să te îndrăgostești sau, mai precis, să-ți dai seama de dragostea pe care o porți altcuiva. Există și o anumită valoare premonitorie în cazul unui astfel de vis.

Pomii cu fructe, în schimb, reprezintă încheierea unei etape din viața ta. Schimbarea nu trebuie să fie un lucru rău. Faptul că visezi pomii în fruct arată, în fond, că recunoști toate lucrurile bune pe care le-ai realizat în timpul acestei etape.

Copacii cu frunze verzi sunt un simbol al stabilității. Chiar dacă liniștea poate să cadă ușor în monotonie, lucrurile sunt bune în ansamblu. În cazul în care visul tău are și frunze căzătoare, este foarte posibil să fii parazitat sau parazitată de opiniile și bârfele celor din jur. Trăiești pentru tine, nu pentru ei!

Conform specialiștilor de la Libertatea, dacă viusul tău se concentrează asupra trunchiului sau rădăcinilor copacului, semnificația poate să difere. Astfel, rădăcinile sunt reprezentative pentru concepția ta despre lume, pentru ceea ce are cea mai mare importanță pentru tine. Dacă nu vrei să recunoiști că trăiești o deziluzie, este posibil ca rădăcinile să fie smulse sau afectate într-un alt mod. Trunchiul se poate referi la parcursul tău în viață. În cazul în care ai anumite indecizii, starea trunchiului ți-ar putea călăuzi pașii următori.

Pe de altă parte, pădurile pot semnifica o ddificultate cu care te confrunți sau o etapă a vieții pe care e necesar să o depășești. În schimb, pomii tăiați pot semnifica un tumult interior, care totuși se va solda cu o victorie.