Diaspora se întoarce acasă – 68% dintre românii plecați peste hotare își doresc să revină în țară de sărbători
După ce anul trecut Sărbătorile de iarnă au arătat cu totul altfel față de cum eram obișnuiți, iar Crăciunul și Revelionul au fost sărbătorite preponderent acasă, în grupuri cât mai restrânse, anul acesta, în contextul anunțului recent privind relaxarea restricțiilor în întreaga țară, tot mai mulți români își fac planuri pentru a se întoarce acasă în perioada următoare.
Condițiile relaxate de călătorie pentru turiștii care vin din Uniunea Europeană și dețin certificatul verde contribuie la reunirea famiilor ai căror membri sunt plecați peste hotare la muncă sau la studii.
Astfel, conform unui studiu realizat de agenția de turism online Vola.ro, 68% dintre respondenți au în plan să vină acasă de Sărbători, iar 44% și-au achiziționat deja și biletele pentru revederea cu cei dragi.
Totodată, dacă anterior pandemiei, peste 60% dintre români veneau acasă de cel puțin două ori pe an, de obicei de sărbători și în sezonul estival, în 2021 lucrurile au stat diferit, circa 40% dintre participanții la studiul Vola.ro mărturisind că au avut ocazia să ajungă în țară doar o dată, iar 16% chiar nu au călătorit deloc în România anul acesta.
Posibilele restricții de circulație și schimbările neașteptate i-au ținut pe românii din străinătate departe de familie în ultimele 18 luni.
60% dintre ei chiar și-au anulat cel puțin o dată planurile de călătorie din motive ce țin de pandemie
Conform specialiștilor Vola.ro, volatilitatea listei semafor și riscul de a intra în carantină la sosirea în România i-a reținut adesea pe românii de peste hotare din a călători.
Astfel, circa 37% dintre respondenți au mărturisit că restricțiile impuse de autorități i-au ținut departe de cei dragi de acasă în ultima perioadă, iar alți 22% au declarat că imprevizibilitatea călătoriilor i-a făcut să fie reticenți în a mai face deplasări spre România.
Se poate observa că aproape 60% dintre românii din diaspora se tem, de eventualele schimbări apărute peste noapte și de carantină.
Un studiu anterior efectuat de Vola.ro confirmă că temerile românilor sunt temeinice, întrucât unul din trei zboruri a suferit modificări de orar sau chiar anulări în ultimul an, călătorii afectați fiind nevoiți să aștepte și până la 60 de zile pentru rambursare din partea companiilor aeriene.
Circa 60% dintre turiști chiar și-au anulat cel puțin o dată planurile de călătorie din motive ce au legătură cu pandemia, cum ar fi introducerea unor noi restricții care i-au împiedicat să călătorească, ori de îmbolnăviri în familie.
Majorările prețurilor la biletele de avion și opțiunile mai reduse de zbor decât în anii precedenți, printre motivele pentru care Diaspora a venit mai rar în țară în ultima perioadă.
Pe fondul unei cereri mai reduse pentru zboruri, dar și lipsei de personal sau permanentelor schimbări cu privire al regulile de călătorie, companiile aeriene s-au văzut nevoite să anuleze o parte dintre zborurile anunțate in sezonul de toamna-iarna, iar spre anumite destinații chiar să majoreze tarifele pentru a putea acoperi pierderile fără precedent suferite în perioada de lockdown.
Astfel, aproximativ un sfert dintre românii care au participat la studiul Vola.ro au declarat ca principal motiv pentru care nu au mai venit în țară în ultima perioadă prețul biletelor de avion sau lipsa opțiunilor convenabile de zbor spre România.
“După ce anul trecut românii nu au putut petrece sărbătorile de iarnă în familie, anul acesta vor să <<își ia revanșa>> și revin în țară într-un număr impresionant. Deși sunt încă prevăzători și se gândesc la posibilitatea de a contacta sau transmite virusul, turiștii se tem mai mult de eventualele restricții impuse de autorități, schimbări ce i-ar putea forța să intre în carantină atunci când ajung în țară, ori chiar să nu mai poată pleca înapoi în străinătate.” a declarat Claudia Tocilă, Director de Marketing la Vola.ro.