În urma raportului depus de Comisia Juridică privind abaterile Dianei Șoșoacă, Senatul a decis sancționarea acesteia. „Doamna senator Iovanovici-Șoșoacă încalcă deontologia parlamentară, normele de conduită, demnitatea funcției și solemnitatea activităților parlamentare desfășurate în plenul Senatului…”
Diana Șoșoacă nu mai are voie să reprezinte Senatul României la evenimentele interne și externe, timp de trei luni. Recent, senatoarea a primit un avertisment scris pentru comportamentul și limbajul pe care l-a avut în Parlament în ultima perioadă, dar și pentru faptul că refuză să poarte masca de protecție într-o instituție publică.
Abatere disciplinară pentru Iovanovici – Șoșoacă
„Majoritatea membrilor Comisiei au apreciat și susținut prin votul lor favorabil că faptele doamnei senator Iovanovici – Șoșoacă astfel cum au fost analizate în cuprinsul prezentului raport, se subscriu abaterilor disciplinare (…) prin conduita ofensatoare, comportamentul inadecvat și utilizarea termenilor injurioși și ofensatori în cadrul Senatului, Doamna senator Iovanovici-Șoșoacă încalcă deontologia parlamentară, normele de conduită, demnitatea funcției și solemnitatea activităților parlamentare desfășurate în plenul Senatului”, se arată în raportul depus la Biroul Permanent al Senatului.
Comisia a mai spus că, de la începutul mandatului, conduita acestei nu a fost una care să onoreze demnitatea funcției.
„Membrii Comisiei au identificat în cuprinsul stenogramelor ședințelor Senatului apeluri repetate adresate de președintele de ședință doamnei senator Iovanovici-Șoșoacă pentru a purta o mască de protecție corespunzătoare pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2, iar domnia sa nu a dat curs solicitării folosind argumente negaționiste față de fenomenul pandemic și minimalizând rolul măsurilor de protecție sanitară adoptate de autorități pentru protejarea sănătății cetățenilor”, se mai arată în raport.
Senatoarea a reacționat după decizia luată împotriva sa. Senatoarea a trimis un răspuns, în scris, în care îi acuză pe senatori că o supun discriminării, hărțuirii și jignirilor.
Șoșoacă: „Va anunt ca voi sesiza pe langa institutiile Statului Roman, inclusiv institutiile internationale”
„Vă invederez ca a devenit o obisnuinta in Senatul Romaniei ca subsemnata sa fiu supusa discriminarii, hartuirii, jignirii si acuzatiilor nefondate, doar pentru ca emit opinii cu care partidele din coalitia de guvernare nu sunt de acord.
In acest context va anunt ca voi sesiza pe langa institutiile Statului Roman, inclusiv institutiile internationale cu prerogative in apararea drepturilor omului, mai ales cu privire la discriminarea subsemnatei pe criterii de religie si etnie, cu privire la exprimarea unor opinii de specialitate juridica, avand in vedere ca subsemnata sunt de profesie avocat, dar si cu privire la declaratiile politice pentru care niciun om politic nu poate raspunde in niciun mod, incalcarea dreptului la libera exprimare si libertatea de opinie.
In spatiul public a aparut o sesizare formulata de catre dna Senator Alina Gorghiu (PNL), Senator care ne onoreaza cu prezenta in plen foarte rar, preferand telefonul, care a fost preluata de catre toate televiziunile, subsemnata fiind supusa oprobiului mediatic, incalcandu-se grav dispozitiile legale atat ale Statutului Senatorilor, cat si cele Constitutionale, precum si cele cu privire la discriminare, dreptul la libera exprimare si libertatea de opinie, fiind supusa deja judecatii la televiziuni, inainte de a fi chemata in fata Comisiei Juridice, iar fata de opiniile PNL, USR si UDMR exprimate in spatiul public raportat la aceasta, consider ca deja v-ati antepronuntat, mai ales ca aceste partide detin majoritatea in Comisia juridica si Senat, iar Presedinta Comisiei Juridice este de la PNL, fiind deja considerata vinovata de presupuse fapte de care sunt acuzata fara sa am posibilitatea sa ma apar, imaginea subsemnatei avand de suferit. In acest context orice decizie de vinovatie veti adopta se circumscrie antepronuntarii in spatiul public, prezenta mea in fata Comisiei juridice fiind doar o simpla formalitate. (…) Va invederez ca fata de presiunile si hartuirea pe care le exercitati fata de subsemnata, ma vad nevoita sa anunt toate ambasadele din Romania cu privire la linsajul la care este supus un DEMNITAR AL STATULUI ROMAN SI VOI CERE AJUTOR INTERNATIONAL“, potrivit Capital.