Titit Aur, pilotul care a debutat în Raliul Brașovului, în anul 1986, pe o mașină Dacia 1300, a făcut declarații incendiare după ce s-a externat din spital în urma infectării cu COVID-19.
„M-am infectat la final de martie. La început am avut anumite simptome, cum ar fi temperatură, stare de rău. Duminică, pe 28 martie, am fost la spitalul din Bârlad fiindcă acolo eram la acel moment și am fost declarat oficial bolnav de Covid-19”, a transmis Titi Aur despre începutul bolii.
Starea de sănătate a fostului pilot s-a agravat. În trei zile, plămânul era deja afectat 30%
„Luni, marți și miercuri am stat acasă pentru că am făcut alte analize atunci seara la spital, iar plămânii erau întregi, erau sănătoși. Am avut stare de rău ca o gripă, cu temperatură și frisoane în cele trei zile, până le 31 martie. Pe 1 aprilie, joi dimineață, am avut prima senzație de lipsă de aer.
M-am dus la spital, tot acolo, fiindcă am intrat în carantină în Bârlad. Plămânul era deja afectat 30%, foarte mult pentru doar trei zile. Atunci m-am internat și am început tratament intensiv. După două zile, adică pe 3 aprilie, deja nu mai puteam respira fără mască. Am ajuns să stau cu două surse de oxigen. Am atins 28 de litri de oxigen pe minut, ceea ce este foarte mult. Nu am putut să stau deloc fără oxigen suplimentar timp de 6 zile”, a continuat el.
Titi Aur, la un pas de ATI
„După aceea au venit primele semne de revenire și am mai stat încă 4 zile cu mască cu oxigen și tratament intensiv, ceea ce înseamnă 12 zile de spital. Am ieșit din spital cu plămânii afectați în continuare, dar reușeam să respir. Am avut o stare mult mai bună, dar totuși rea în sensul că oboseam repede. Am continuat tratamentul, am mers la medic pneumolog în București, am început recuperare la Institutul Național de Recuperare și până astăzi, inclusiv astăzi, am făcut ședințe de recuperare și tratament cu cortizon”, a mai spus pilotul de raliu.
„Am ajuns la 62% saturație de aur, ceea ce înseamnă că eram în pragul ATI. Am avut sursă dublă de oxigen fiindcă nu am mers la ATI. Am insistat ca medicii să mă mai lase în salonul normal, mai mult psihologic era bine. Am zis că decât mai ATI mai bine mai stau puțin în salon. Aveam sursă de oxigen în nas și mască de plastic pe deasupra”, a mai explicat acesta.
La cât timp se poate vaccina Titi Aur după infectarea cu COVID-19?
„Nu e recomandat să fac vaccinul imediat, o să mai stau puțin și o să-l fac. Eram programat atunci, în perioada în care eram în spital. Normal că nu am putut să mă duc, vaccinarea trebuia să fie aici, în București. Acum, părerile sunt împărțite, unii spun că trebuie să aștepți o lună, alții spun că trebuie două luni. O să fac vaccinul, sincer aș prefera AstraZeneca fiindcă este vaccinul clasic”, mai spune Titi Aur.
„Mesajul meu este pentru cei care lansează tot felul de zvonuri cum că boala nu există. Să se gândească de două ori dacă sunt persoane publice, sunt oameni care au încredere în activitatea pe care o fac ei zi de zi. Și ca urmare a mesajului greșit, sunt alții care poate nu sunt la fel de pregătiți, poate nu știu exact cum să interpreteze și când văd persoane cunoscute că spun că nu există boala nu fac altceva decât să de vină autorii morali ai unor posibile tragedii sau ai unor chinuri. Oamenii îi cred că, de fapt, nu este chiar atât de grav”, conchide el, potrivit DC News.